Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă pe litoral minivacanţa de 1 MAI şi PAŞTE, majoritatea dintre aceştia alegând ca mijloc de transport maşinile personale sau trenul. Mediafax.ro îţi spune care sunt trenurile suplimentare şi preţurile biletelor către litoral.
19 trenuri InterRegio vor circula suplimentar şi mai multe astfel de trenuri vor fi suplimentate cu vagoane, între 28 aprilie şi 7 mai, pentru a face faţă traficului de pasageri estimat cu prilejul mini-vacanţei dintre 1 Mai şi sărbătorile pascale, anunţă CFR Călători.
Totodată, în unele zile libere din perioada 1 - 6 mai, când traficul de călători este diminuat, vor fi anulate unele trenuri de rang superior - InterCity şi InterRegio, precum şi unele trenuri Regio.
Patru trenuri InterRegio vor circula fără alte opriri pe traseul Bucureşti - Constanţa - Mangalia
Patru trenuri InterRegio vor circula pe traseul Bucureşti - Constanţa - Mangalia fără a se opri în alte staţii decât cele trei, pentru reducerea duratei călătoriei cu trenul din Capitală pe litoral, la două ore şi 40 de minute, informează Ministerul Transporturilor (MT).
Trenurile care vor merge din Bucureşti la Mangalia şi invers, oprindu-se doar în Constanţa pe traseu, sunt:
Cât costă biletul de tren până la mare
Preţurile biletelor de tren pe ruta Bucureşti-Constanţa variază în funcţie de rangul trenului.
Astfel, un bilet întreg la clasa a II-a, cu tichet loc costă 30,7 lei la un tren Regio. Un bilet pentru elev/student cu legitimaţie costă 17 lei, un bilet pentru student cu cupoane costă 15,35 lei. Un bilet întreg dus-întors costă 52,65 de lei, iar unul dus-întors pentru copil costă 30,07 lei.
La un tren InterRegio, un bilet întreg la clasa a II-a cu tichet loc costă 58,2 lei. Un bilet pentru elev/student cu legitimaţie costă 44,5 lei, un bilet pentru student cu cupoane costă 29