Președintele Botswanei, Ian Khama, a fost rănit la față de un ghepard, în cursul săptămânii trecute.
Ulterior, acestuia i-au fost aplicate două puncte de sutură, a informat presa de astăzi, luni, 29 aprilie a.c., citată de AFP.
Șeful statului ar fi fost zgâriat de felină chiar în timp ce vizita o cazarmă, a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului Apărării, preluat de site-ul de știri Sunday Standard.
Sursele oficiale nu au oferit alte detalii suplimentare legate de acest incident.
Rănile pe care președintele Botswanei le-ar fi suferit sunt minore, așa încât acesta a decis în primă instanță să nu facă niciun anunț public legat de incident.
Ulterior însă acesta a fost văzut cu pansamente pe față, lucru care a atras atenția presei locale.
Ghepardul este o felină ale cărei gheare nu sunt retractile. Din fericire, rănile produse de ghearele acestuia sunt în general superficiale.
Sursa info: www.hotnews.ro Sursa foto: www.enca.com
Președintele Botswanei, Ian Khama, a fost rănit la față de un ghepard, în cursul săptămânii trecute.
Ulterior, acestuia i-au fost aplicate două puncte de sutură, a informat presa de astăzi, luni, 29 aprilie a.c., citată de AFP.
Șeful statului ar fi fost zgâriat de felină chiar în timp ce vizita o cazarmă, a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului Apărării, preluat de site-ul de știri Sunday Standard.
Sursele oficiale nu au oferit alte detalii suplimentare legate de acest incident.
Rănile pe care președintele Botswanei le-ar fi suferit sunt minore, așa încât acesta a decis în primă instanță să nu facă niciun anunț public legat de incident.
Ulterior însă acesta a fost văzut cu pansamente pe față, lucru care a atras atenția presei locale.
Ghepardul este o felină ale cărei gheare nu sunt retractile. Din fericire, rănile produse de ghearele acestuia sunt