Pe 30 și 31 mai va avea loc o licitație de vinuri din crama Palatului Elysée, sticlele de vin Petrus din 1990 având un preț de pornire de 2.200 de euro bucata, potrivit AFP. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
La licitația de la Hôtel Drouot, ldin Paris, relatează AFP, vor fi scoase la vânzare aproximativ 1.200 de sticle de vin, ce reprezintă a zecea parte din pivniţa preşedinţiei franceze, potrivit unui comunicat de presă.
Selecţia, pregătită de Virginie Routis, somelier-şef la Elysée, este dominată de vinuri Bordelais şi Bourgogne, dar cuprinde şi vinuri din Loara, Alsacia, partea de sud-vest şi Valea Ronului.
"Toate aceste tipuri de vinuri au fost servite la masa preşedintelui Republicii, unele în momente importante ale istoriei Republicii a V-a", se arată în comunicatul de presă.
Colecția de vinuri a președinției franceze a fost creată în 1947, în mandatul lui Vincent Auriol, și reamenajată în 1995. Banii ce vor fi obținuți la licitația de luna viitoare vor fi reinvestiți în vinuri mai modeste, iar "excedentul va intra în bugetul de stat".