Iniţial, confruntarea dintre cele două campioane ale României aflate în momente mai puţin fericite ale existenţei lor era programată vineri, la ora 11, însă televiziunea ce produce meciurile „alb-roşiilor” pe teren propriu au schimbat totul. DigiSport3 va transmite partida dintre UTA şi FC Argeş joi, 2 martie, începând cu ora 20, în deschiderea rundei cu numărul 24 a seriei de Vest a ligi secunde.
Până la urmă, arădenii sunt mulţumiţi cu această nouă programare a disputei şi asta pentru că Adrian Falub recunoştea că are destui fotbalişti în lot (în special, străinii) care nu sunt obişnuiţi să evolueze la matineu. Rezultatele stagiunii confirmă cu vârf şi îndesat asta, „textiliştii” pierzând la Alba Iulia, Baia Mare, Mioveni, Drăgăşani (cu Damila Măciuca) şi CSM Râmnicu Vâlcea. „Ne convine să jucăm joi în nocturnă, o să avem timp să ne recuperăm forţele după deplasarea nefericită de duminică. Suntem conştienţi că am pierdut aproape orice şansă de promovare, dar asta nu înseamnă că nu vrem să respectăm meseria. Din punctul meu de vedere, nu există meci de fotbal fără miză şi presiune, indiferent de locurile din clasament”, a precizat antrenorul „alb-roşiilor”, care o singură absenţă certă pentru disputa din această săptămână. Căpitanul Alin Gligor a luat primul cartonaş roşu la nivelul ligii secunde şi este suspendat.
În altă ordine de idei, conducerea echipei din Calea Aurel Vlaicu anunţă că biletele penru partida cu argeşenii se vor pune în vânzare la secretariatul clubului între orele 10 şi 16 (marţi şi miercuri) şi la casa de bilete din faţa stadionului (joi, între orele 10 şi 20). Preţul tichetelor este următorul: 15 lei (tribuna I şi sectorul J al tribune a II-a), 12 lei (tribuna a II-a) şi 6 lei (peluze). Femeile şi copiii până la 14 ani au intrare gratuită. Sursa: Sport Arad
Iniţial, confruntarea dintre cele două campioane