Peste 1.000 de poliţişti şi jandarmi constănţeni vor asigura ordinea în staţiunile de la Marea Neagră în timpul minivacanţei de 1 Mai şi de Paşti, urmând să patruleze şi în trenurile care merg spre litoral, totodată traficul rutier urmând să fie supravegheat de 13 radare, dar şi din elicopter.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, efective complexe de poliţişti şi jandarmi vor acţiona până pe 6 mai în Mamaia, Neptun, Costineşti, Eforie, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, unde va fi afluenţă de turişti, dar şi în celelalte zone de agrement din judeţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Din acest motiv, IPJ Constanţa a suplimentat numărul cadrelor, astfel că 500 de poliţişti vor fi în stradă în toată această perioadă pentru menţinerea ordinii publice.
"În această perioadă vor avea loc manifestări cultural-artistice, dar şi religioase, cu o participare numeroasă de persoane, ce impun adaptarea de misiuni specifice. O atenţie deosebită va fi acordată şi municipiului Mangalia, unde în 4 mai, pe plaja din localitate, va fi oficiată Slujba de Înviere, eveniment ce va atrage un aflux de oameni, localnici sau turişti", spune purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Gelu Manolescu.
Şi lucrătorii Poliţiei Rutiere îşi vor intensifica acţiunile pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi pietonal pe arterele şi în zonele aglomerate, urmărind prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind cunoscut faptul că drumurile către litoral înregistrează valori ridicate de trafic în această perioadă.
Poliţiştii de la Circulaţie vor fi prezenţi în special pe drumurile ce duc spre staţiunile turistice din sudul litoralului, pe drumurile naţionale şi în punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor. În medie, 13 aparate radar vor supraveghea zilnic traficul rutier pe drumurile din judeţul Constanţa şi aproximativ 70 de