Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Conturi: Paul Lambrino, împroprietărit ILEGAL

Publicat in Romania Libera, marți 30 aprilie 2013 ·

UPDATE. Avocatul Prinţului Paul, Veronel Rădulescu, a susţinut într-o intervenţie telefonică, la Realitatea TV că Alteţea Sa nu a ştiu ce s-a întamplat cu hectarele şi la ce judecătorie a fost admisă cererea de restituire a suprafeţei de 46.78 hectare din Pădurea Fundul Sacului.

_ _ _ _

Prinţul Paul de România, cunoscut şi drept Paul Lambrino a fost împroprietărit ilegal, susţine Curtea de Conturi în raportului de audit privind ”Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990-2012”.

Curtea de Conturi arată în raport că Paul de România ar fi primit 46,78hectare din trupul de pădurea Fundul Sacului, cu toate că această suprafaţă se afla în proprietatea statului, mai exact pe domeniul public al Municipiului Bucureşti şi nu în proprietatea Casei Regale.

După întoarcerea lui Carol al II-lea pe tron, Consiliul comuna general al Municipiului Bucureşti, printr-o hotărâre din data de 22 iunie 1932, a fost de acord cu cedarea unei suprafeţe din pădurea Snagov către Casa Regală. Prin aceeaşi hotărâre, s-a prevăzut ca donaţia să fie făcută numai după întocmirea proiectului de lege şi aprobarea acestuia. Proiectul de lege nu s-a întocmit, iar Carol al II-lea a intrat în posesia pădurii, fără să o deţină în proprietate", se precizează în raport.

Descarcă raportul de aici

În 2002, Paul al României a solicitat Regiei Naţionale a Pădurilor restituirea suprafeţei de 46.78 hectare din Pădurea Fundul Sacului, situată pe malul Lacului Snagov. Solicitarea a fost respinsă, oar un an mai târziu, Paul Lambrino a chemat în judecată Primăria Snagov, pentru ca instanţa să o oblige Regia să restituirea terenului.

Raportul precizează, de asemenea, că Paul de România nu avea calitatea, în 2002 să formuleze astfel de cereri întrucât tatăl său, Mircea Grigore Carol Lambrino încă trăia, iar potrivit legii numai el putea formula notifică

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă

News.ro acum 23 minute
Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă. El ar fi împlinit 75 de ani în 24 decembrie. Conform observatornews.ro, anunţul a fost făcut de soţia actorului, Diana Lupescu. Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus luni, între orele 12:00 şi 16:00

Preşedintele Coreei de Sud, pus sub acuzare din cauza legii marţiale

Mediafax acum 40 minute
Conform Constituţiei, prim-ministrul Han Duck-soo, care a fost numit de Yoon, devine preşedinte interimar, în timp ce Yoon rămâne în funcţie, dar cu puterile sale prezidenţiale suspendate, relatează Reuters. Han a declarat că va depune toate efortur

Ucraina vrea să deschidă 11 puncte de trecere a frontierei cu România

Wall-Street.ro acum o ora
Ucraina îşi propune să deschidă în total 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a facilita exporturile, a declarat şeful Agenţiei de Stat de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhiy Suhomlyn. Potrivit acestuia, următorul p

Hunedoara: Autobuz cu 45 de copii, implicat într-un accident între o maşină şi un camion

Ziarul Financiar acum o ora
Un autobuz în care se aflau 52 de pasageri, între care 45 de copii, a fost implicat într-un accident, sâmbătă, pe DN 66, în localitatea Merişor, judeţul Hunedoara, acesta fiind izbit în urma impactului dintre o maşină şi un camion (trailer). Potrivi

AUR - „ Facem apel urgent către Avocatul Poporului să apere drepturile fundamentale ale românilor”

Ziua Constanta acum o ora
AUR este de părere că România a devenit "scena unei demonstraţii de forţă fără precedent" în care oameni sunt "ridicaţi de pe stradă, anchetaţi pentru opiniile lor exprimate public" şi a făcut un apel la Avocatul Poporului să apere drepturile fundam

Explozie într-un bloc din Tâgu Jiu, din cauza unei acumulări de gaze. O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului / Mai multe apartamente au fost afectate

News.ro acum 3 ore
O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului şi mai multe apartamente şi autoturisme au fost afectate în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă, la parterul unui bloc din Târgu Jiu, din cauza unei acumulări

Explicațiile Ministerului Apărării după ce Ambasada Rusiei la București acuză România de ”afirmații nefondate”

Ziare.com acum o ora
Oficialii Ministerului Apărării Naționale (MApN) revin sâmbătă, 14 decembrie, cu noi precizări după ce Ambasada Federației Ruse la București a acuzat MApN că a transmis în spațiul public informații eronate privind minele marine. Potrivit Ambasadei F

Coreea de Sud - Manifestaţii la Seul înaintea votului pentru destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 4 ore
Mii de oameni au ieşit pe străzile capitalei Coreei de Sud, Seul, la mitinguri de protest, în timp ce preşedintele Yoon Suk Yeol se confruntă cu un vot de demitere din funcţie, după încercarea eşuată de a institui legea marţială, conform The Guardia

Imagini din satelit. Rusia folosește gigantul avion Antonov 124 pentru a-și retrage echipamentele militare din Siria

HotNews acum 2 ore
Rusia, care l-a susţinut militar pe Bashar al-Assad, înlăturat de la putere de rebeli, a început să își retragă tehnica militară de la bazele militare din Siria, potrivit imaginilor din satelit publicate pe 13 decembrie de Maxar Technologies, transm

Atacuri cu drone ucrainene în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de vineri spre sâmbătă

News.ro acum 5 ore
Dronele ucrainene au efectuat mai multe atacuri în interiorul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv asupra unei infrastructuri de stocare a combustibilului din regiunea Oriol, din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spargerea geamu

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/7°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/1°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/11°