Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoare în satele din Dolj

Publicat in GAZETA de SUD, marți 30 aprilie 2013 ·

În acest an, 1 Mai şi Paştele sunt sărbătorite fără prea multe spectacole câmpeneşti. Festivităţi se vor desfăşura doar în câteva locuri, unde sunt programate zilele comunelor respective. În rest, primăriile nu au mai organizat astfel de manifestări din lipsa banilor.

Printre localităţile care au luat decizia să nu mai organizeze spectacole în aceste zile se numără şi Işalniţa. În acest caz, consiliul local a decis să nu se mai ţină Ziua Gospodarului, eveniment care avea loc de obicei în a doua zi de Paşte. „În ultima şedinţă de consiliu local am luat decizia să nu mai organizăm Ziua Gospodarului, pentru că este exact în a doua zi de Paşte, lumea este plecată şi evenimentul nu-şi mai atinge scopul. Nici nu mai avem bani pentru a-i da pe astfel de evenimente şi s-a votat să organizăm doar ziua comunei, de Rusalii“, a precizat Florin Ovidiu Aurelian, primarul comunei Işalniţa. De altfel, spectacolele de Paşte au fost tăiate şi de pe lista comunelor care îşi serbează zilele în mai. În această categorie se înscrie comuna Întorsura, care a lăsat festivităţile pentru 21 mai. La fel se întâmplă şi în cazul comunei Poiana Mare, care va organiza în această lună doar Sărbătoarea Salcâmului.

Ziua de 1 Mai, serbată

şi prin muncă

În unele localităţi, sărbătoarea de 1 Mai va fi marcată prin muncă. În această categorie se înscrie comuna Leu. „Sărbătorim 1 Mai corect, mai puţin fericit, prin muncă. Lăsăm distracţia pe mai târziu. Trebuie să amenajăm faţa primăriei pentru că după Sărbători vine perioada nunţilor şi este nevoie să oficiem căsătorii“, a spus primarul Iulian Cristescu. Tot prin muncă se va marca prima zi a lunii mai şi la Maglavit. „Trebuie să terminăm semănatul, aşa că de 1 Mai oamenii vor fi pe câmp, să pună floarea-soarelui sau porumb. Dacă nu muncim, nu avem cu ce să trăim“, a precizat primarul din Maglavit, Ion Dinu. Nici de P

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum o ora
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 3 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 7 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 4 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Vremea

București
acum

17°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°