Am primit fără crâcnire sancţionarea ignoranţei mele privindu-l pe marele duhovnic ce avusesem şansa să-l întâlnesc fără să-l caut şi i-am urmat îndemnul, urcând la Sihla, deşi ziua se îngâna cu seara. Pe atunci, spre piscul de acolo nu urca decât o cărare pieptişă. Urcai cam un ceas. Era beznă şi linişte deplină atunci când am ajuns. Am deschis prima uşă ce mi-a ieşit în cale, intrând într-o încăpere în care adăstau, pe paturi puse unul lângă altul, ca la cazarmă, mai mulţi pelerini. Am fost invitat să mă întind şi să aştept dimineaţa. Când am deschis ochii, am constatat că totul se preschimbase în alb, ca într-o minune dumnezeiască. Căzuse prima zăpadă pe culmea de la Sihla, în vreme ce eu eram echipat de vară. În afara bisericii schitului, am fost îndrumat să trec negreşit pe la bisericuţa dintr-un brad, aflată chiar sub stâncile ce stăteau parcă să se prăvale. La o aruncătură de băţ, într-un peisaj aproape neschimbat de la Potop, era peştera în care se nevoise Cuvioasa Teodora. Despre viaţa sfintei, ale cărei moaşte fuseseră duse în Rusia, aflam cu umilinţă tot pentru prima oară. Totul îmi părea uimitor şi de o stranie frumuseţe. Cu stâncile sale uriaşe, flancate de brazi semeţi, spuziţi de prima zăpadă, cu peştera Cuvioasei şi, desigur, căsuţa părintelui Paisie, locul avea o încărcătură feerică. Am urmat cuvenita rânduială, dar cum îngheţasem bocnă, am decis să amân întâlnirea cu Părintele Paisie şi să mă întorc la Sihăstria. Am coborât în timp record, mai mult zburând, frigul dându-mi ghes. Am decis să mă întorc la Neamţ cu prima cursă, nu înainte de a mă încălzi la soba din trapeza mănăstirii. La întoarcere, părintele Longhin m-a dojenit pentru nesăbuinţa mea, dar s-a liniştit când i-am povestit despre oamenii întâlniţi şi locurile văzute. Nu bănuiam cât de curând aveam să-l reîntâlnesc pe părintele Cleopa. Sorţii au făcut ca în anul următor, părin