Discuţia pe acest subiect a început de mult, s-a repetat de multe ori, dar în glumă, pănă când vorbind cu un coleg de breaslă canadian, aflu că acolo, dacă spui că eşti muzician eşti întrebat care este de fapt meseria ta, din care trăieşti.

Despre felul în care eşti privit la noi nu are rost să vorbim, pentru că aici se explică. La fel, orice preocupare sau metodă care nu se încadrează într-o cutumă occidentală, modernă, bazată aproape exclusiv pe acţiune, pe eficienţă, este privită printr-o grilă care te marginalizează la cea mai mică abatere. Mă gandesc şi la cei care sunt luaţi în balon de fiecare dată când împărtăşesc un punct de vedere diferit sau chiar superior, nealegându-şi foarte bine mediul în care s-o facă. E ca şi cum gâştele te-ar persifla după ce le-ai dat orzul.

S-au schimbat legi, doar pentru ca unii să vândă, indiferenţi la conţinutul lipsit de consistenţă originară.

Muzica a ajuns şi o marfă ca oricare alta, în afara artei, dar confundată cu aceasta, putând fi vândută de absolut oricine are ocazia unei combinaţii sau a invăţat să facă comerţ. S-au schimbat legi, doar pentru ca unii sa vândă, indiferenţi la conţinutul lipsit de consistenţă originară, internetul este sufocat de adevărate bătălii, virtualul permiţând încălcarea oricarei reguli, dar nu şi adaptarea unor strategii de marketing, valabile în lumea materială. Aşa cum o lege interzice comercializarea maşinilor ”second hand” pentru a ajuta producătorii de automobile, aşa cum legile interzic comercializarea anumitor remedii naturale pentru a facilita dezvoltarea parazitară a producţiei de alcool sau medicamente, la fel şi muzica s-a trezit ambalată în cutii frumoase, cu sclipici, irezistibile mai ales pentru cei mai puţin informaţi şi vândută pe aceleaşi criterii meschine ca orice obiect inert.

Până şi unele CD-uri cu muzică clasică, produse de case mari, au început să