Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Continuă ancheta în Boston: Încă trei studenţi, ARESTAŢI în cazul dublului atentat de la maraton

Publicat in Antena 3, miercuri 1 mai 2013 ·

Anchetatorii care investighează dublul atentat de la maratonul din Boston au anunţat, miercuri, că au arestat încă trei persoane suspecte în acest dosar, informează CNN.

Potrivit presei americane, ar fi vorba despre trei studenţi care i-ar fi ajutat pe fraţii Ţarnaev să fugă. Poliţia din Boston a anunţat că nu există "nici o ameninţare la adresa publicului."

Doi studenţi din New Bedford, Massachusetts, au fost arestaţi sub acuzaţia de fals în declaraţii şi conspiraţie pentru obstrucţionarea justiţiei, potrivit unei surse federale de "primă mână" din anchetă.

Alan Dershowitz, un avocat cunoscut şi profesor de drept la Harvard, a declarat că aceste acuzaţii nu par să fie legate în mod direct de atentatele cu bombă de la maraton.

Autorităţile americane au anunţat, duminică, că ancheta vizează şi o posibilă implicare a altor "persoane ce prezintă interes" în atentatele de la Boston.

"Există şi alte persoane ce prezintă interes în Statele Unite, cu care FBI ar vrea să stea de vorbă", a dezvăluit Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Informaţii din cadrul Camerei Reprezentanţilor, pentru postul ABC.

Autorităţile judiciare au identificat doi fraţi, Tamerlan şi Djohar Ţarnaev, ca presupuşi autori ai dublului atentat, soldat cu trei morţi şi peste 260 de răniţi, pe 15 aprilie, în apropiere de linia de sosire a maratonului din Boston.

Tamerlan, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis pe 18 aprilie, într-o cursă de urmărire, de către poliţişti.

Fratele său, în vârstă de 19 ani, este deţinut în centrul medical al unei închisori federale, în care a fost transferat vineri, de la un spital din Boston, unde a fost internat după ce a fost capturat.

Citeşte şi:

"Creierul" atentatelor de la Boston, suspectat că ar fi fost implicat într-un triplu asasinat din 2011 @N_

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 36 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 2 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum 47 minute
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 29 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 43 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 2 ore
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 21 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

RoAlert în București de vreme rea până aproape de miezul nopții: Rafale ce vor depăși 70-90 km/h și grindină de dimensiuni medii

HotNews acum 23 minute
Un Ro Alert de vreme rea a fost emis joi seară în București: „Avertizare meteorologică de grindină de diminesiuni medii, posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăși 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale. Perioada de manifes

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°