Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VREMEA. De ce avem 30 de grade de 1 MAI, ZIUA MUNCII

Publicat in Ziarul de Vrancea, miercuri 1 mai 2013 ·

Meteorologii spun că temperaturile ridicate din luna aprilie nu sunt ceva neobişnuit pentru această perioadă PROGNOZA METEO până la jumătatea lui mai

Meteorologii spun că temperaturile ridicate din luna aprilie nu sunt ceva neobişnuit pentru această perioadă. Au mai fost perioade călduroase în 2012, 2000 şi 2003.

„Au mai fost astfel de perioade în ultima decadă a lunii aprilie. Au mai fost recorduri de temperatură în aprilie. Şi anul trecut şi în 2000 şi 2003”, a spus Florinela Georgescu, directorul Centrului de Meteorologie şi Prognoza de la ANM.

Meteorologul susţine că vremea cu 10 grade mai caldă decât normalul perioadei este de fapt consecinţa unui blocaj al aerului cald în partea sud-estică a Europei.

„Sigur, climatologii urmăresc această tendinţă de încălzire. Dar ce putem spune este că aerul cald vine din Nordul Africii şi Asia Mică. La noi e foarte cald, dar în partea de Vest a Europei este frig din cauza unui blocaj al aerului rece. În următoarele 10 zile nu va exista o răcire importantă a vremii. Vor mai fi zile cu ceva ploi, dar regimul termic nu se va schimba”, a mai spus meteorologul.

SURPRIZA PE CARE MILIOANE DE ROMÂNI AU AVUT-O DE ZIUA MUNCII

Cum va fi vremea în perioada 1-12 mai

Potrivit prognozei realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie în intervalul 29 aprilie - 12 mai, temperaturile vor fi cuprinse între 15 grade în Banat şi 30 de grade în Muntenia şi Dobrogea. Estimarea este realizata pe baza datelor de la Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durata (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Banat

În primele zile ale intervalului temperaturile medii se vor menţine cu mult peste valorile normale climatologic, maximele situându-se între 28 şi 30 de grade, iar minimele fiind în crestere spre 14, 15 grade. Începand cu data de 3 mai se va produce o răcire uşoara, dar vremea se va me

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 21 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 56 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°