Papa Francisc a denunţat "condiţiile de muncă sclavagiste" din Bangladesh, în care lucrau angajaţii din clădirea care s-a prăbuşit săptămâna trecută. Peste 400 de oameni au murit în acest incident, când clădirea Rana Plaza de lângă capitala Dhaka s-a prăbuşit, ea adăpostind mai multe ateliere de croitorie, unele dintre ele fiind destinate firmelor occidentale. Sursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
În timpul unor parade de 1 mai, la Dhaka, manifestanţii au cerut pedeapsa cu moartea pentru proprietarul clădirii şi condiţii mai bune de muncă pentru angajaţi.
Papa Francisc s-a declarat şocat de informaţiile potrivit cărora unii dintre muncitori erau plătiţi cu doar 38 de euro pe lună. "Astăzi, în lume, această sclavie are loc împotriva unui dar frumos pe care ni l-a dat Dumnezeu: capacitatea de a crea, de a munci, de a avea demnitate", a spus Suveranul Pontif, în timpul unei predici, miercuri.
"Să nu plăteşti un salariu corect, să nu oferi locuri de muncă pentru că te uiţi doar la balanţa de cheltuieli, pentru că vrei doar să faci profit, aceste lucruri sunt împotriva lui Dumnezeu", a spus el, citat de radio Vatican.
UPDATE. TRAGEDIA din Bangladesh: Numărul victimelor a depășit 400
Cel puţin 410 persoane sunt confirmate ca fiind decedate şi alte 140 sunt încă date dispărute, după ce clădirea de 8 etaje s-a dărâmat, au anunţat oficiali ai armatei şi poliţiei, citaţi de BBC. Alţi 2.500 de oameni au fost răniţi.
Acesta a fost cel mai mare dezastru industrial din istoria ţării. Peste 30 de oameni dintre cei ucişi, ale căror cadavre nu au fost identificate au fost îngropate, după o slujbă comună de înmormîntare, astăzi.
În Dhaka, 200.000 de oameni au participat, la un marş de 1 Mai, demonstraţii similare fiind organizate şi în alte părţi ale ţării.
"Vreau pedeapsa cu moartea pentru proprietarul clădirii. Vrem salarii normal