Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce compensație dulce i-au cerut consilierii PDL lui Popoviciu pentru că i-a amenințat după votul bugetului Timișoarei

Publicat in Press Alert, miercuri 1 mai 2013 ·

Vestea că aleşii locali ai PDL au votat în unanimitate bugetul propus de actuala administraţie l-a bulversat pe deputatul Alin Popoviciu. Proaspăt ales vicepreşedinte al PDL, Popoviciu tuna şi fulgera la începutul lunii aprilie că „nu mi se pare normal, ca şi consilieri locali ai Timişoarei, să voteze bugetul consiliului local şi după aceea să ne vedem în conferinţă, să ne plângem de cum merge treaba în oraş, asta deşi au avut o directivă foarte clară de a nu vota. Sunt extrem de nemulţumit. O să cer să avem o discuţie cu consilierii noştri locali să vedem ce i-a determinat să facă acest lucru atâta timp cât au avut o directivă şi au făcut altfel”, promiţând că se poate merge până la retragerea sprijinului politic.

Că anunţul a fost unul pripit a lămurit consilierul PDL Ovidiu Ciuhandu, cel care a lipsit de la şedinţa la care s-a votat bugetul. Legat de soarta colegilor săi acesta a explicat că momentan nu s-a acordat absolut nicio sancţiune pentru că “a avut loc o discuţie pertinentă şi obiectivă în care am explicat care au fost motivele pentru care am votat bugetul. Am explicat acele obiective pe care cred că le-am îndeplinit pentru că până la urmă am votat pentru ceea ce înseamnă bine pentru timişoreni, chiar dacă în ansamblu existau puncte de vedere diferite pe anumite capitole în buget, însă având în vedere că se votează în ansamblu, era absolut necesar, dacă sunt timişorean, să votez cu timişorenii. Eu nu am fost la plen atunci, însă, din punct de vedere al relaţiei care a fost între domnul deputat şi colegii mei, cred că lucrurile au fost rezolvate şi domnul deputat şi-a dat seama că punctul nostru de vedere a fost corect. Poate că ceea ce nu am ştiut noi să facem suficient de bine a fost să explicăm public de ce am făcut acest pas”. Ciuhandu a dat câteva explicații legate și de amenințarea lui Popoviciu de a retrage sprijinul politic consilierilor “

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 7 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 7 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 11 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

În Botoșani, cinci minori de la o FUNDAȚIE RELIGIOASĂ au fost bătuți și puși la muncă forțată

Gandul acum 7 ore
Caz șocant descoperit în Botoșani, într-o fundație baptistă. Timp de doi ani, cinci minori erau forțați să muncească și bătuți. Victimele erau obligate să ia parte la acțiuni religioase. Doi suspecți au fost reținuți, iar alți trei au fost plasați

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 13 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 11 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 8 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 7 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

17°
mar.

17°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°