Patimile Domnului. Umilinţă şi interese. Smerenie şi putere. Facere de bine şi judecată nedreaptă. Iertare şi condamnare. Iubire şi batjocorire. Jertfire şi consumism egoist. Mielul este Răstignit. De către iepuraş.
Deniile de joi şi vineri seara ne cheamă să cinstim Patimile Mântuitorului. Spuneam şi altădată că acestea reprezintă Jertfa supremă a Mielului lui Dumnezeu. El vine smerit şi de bunăvoie la această desăvârşire a iubirii şi, aşa cum remarca părintele Dumitru Stăniloae, prin Patimile Sale, curăţă întreaga fire umană de patimile ei, adică îi dă putere să învingă toate ispitele. Căci păcatul pricinuise coruperea firii, slăbirea puterilor ei spirituale şi, prin urmare, împătimirea ei, o stare de robie a umanităţii de către păcat.
Tocmai de aceea, în ortodoxie, Patimile Domnului şi, în general suferinţa, sunt văzute ca eliberatoare de păcat, atunci când sunt asumate de bunăvoie, din iubire. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Iar odată curăţită firea umană de păcat, ea va fi îndumnezeită în Hristos, pentru totdeauna, prin Înviere. Tocmai de aceea, după ce ne întărim duhovniceşte în Patimile lui Iisus, pe Cruce, Îl vom aşeza, la Prohod, în mormânt, prevestind într-un final, prin cântări, Învierea.
Dar Patimile Domnului, în special Răstignirea Sa pe Cruce, sunt şi rezultatul unei contradicţii absolute şi eterne între două lumi: cea a sfinţeniei şi cea a păcatului. Aceasta se observă în decizia căpeteniilor poporului iudeu de ucidere a lui Hristos, care vedeau în El un pericol foarte mare: ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul. Înţelesul rostirii lui Caiafa arhiereul este dublu.
Pe de o parte, aflăm că Hristos era perceput de căpetenii ca un eretic, un hulitor de Dumnezeu, care strica rânduielile religioase ale poporului (de fapt le desăvârş