Pentru 250 de euro în sistem all inclusive de persoană, românii au preferat să facă Paștele în Bulgaria. Astfel, peste 75% din turiștii așteptați pe litoralul bulgăresc sunt români, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.
"Majoritatea turiştilor români vor veni în Bulgaria după ziua de 1 Mai şi vor petrece aici Sărbătorile Pascale- inclusiv a doua zi de Paşte. Astfel, cca 75% din rezervările realizate de turiştii români pentru începutul lunii mai la hotelurile noastre din Bulgaria vizează perioada 2-6 mai; în ultimele două săptămâni am început să primim mai multe solicitări de pachete de servicii pentru 1- 7 mai, dar în final ne aşteptăm ca acestea să nu depăşească 25% din totalul vacanţelor prilejuite de ziua de 1 Mai şi Sărbătorile Pascale", a arătat Maria Shishkova, Director de Marketing şi Vânzări Melia Hotels International- Bulgaria.
Melia Hotels International operează 300 de hoteluri (în 30 de ţări), între care cinci hoteluri de 4 şi 5 stele în Bulgaria care cumulează peste 2.000 de camere, ceea ce reprezintă peste o treime din capacitatea lanţurilor hoteliere internaţionale de pe litoralul bulgăresc.
În 2013, în hotelurile Melia din Bulgaria, vacanţele de Paşte pentru turiştii români au preţuri apropiate de cele de anul trecut, iar pachetele all inclusiv sau cu demi-pensiune includ masa festivă de Paşte. Astfel, la hotelul Melia Grand Hermitage (5 stele) din staţiunea Nisipurile de Aur, un sejur de 4 nopţi (2-6 mai), cazare cu demi- pensiune costă în jur de 200 euro per persoană (echivalentul a 50 Euro pe zi), iar în regim all inclusiv, mini- vacanţa de Paşte costă cca 250 euro per persoană (aproximativ 62 Euro/zi). Preţurile variază în funcţie de tipul de cameră (cu vedere spre parc sau spre mare, în cameră single sau dublă etc). Pachetele de servicii includ accesul la piscină, jacuzzi, gimnastică acva