Călătorul ce iese din mica gară Estoril, după o jumătate de oră cu trenul de la Lisabona, dă mai întâi cu ochii de un cazino care domină deschiderea parcului exotic spre mare. Lăudat de portughezi ca fiind cel mai mare local de acest fel din Europa, cazinoul și-a câștigat faima în Al Doilea Război Mondial și imediat după, când devenise locul de întâlnire al spionilor, al regilor detronați și aventurierilor. Nu întâmplător, în imediata apropiere, într-un cartier rezidențial, pe Rua do Alentejo, se distinge fosta vilă „Mar y Sol”, unde a locuit „Rei Carol” al României în ultimii cinci ani de viață. „Foștii regi se adăpostesc la Lisabona”, se intitula un articol apărut în 3 martie 1952, în „The Milwaukee Journal”. Subtitlul e grăitor pentru starea de spirit surprinsă: „Își petrec timpul pregătiți permanent să caute noi refugii în caz de pericol”. Exponenții a cinci familii regale dădeau, potrivit ziarului american, strălucire comunității refugiaților de pe malul Atlanticului: Carol al II-lea, fostul rege Umberto al Italiei, Don Juan de Bourbon – moștenitorul tronului Spaniei, un conte de Paris, Henri de Orleans, și arhiducele Franz Iosif din Casa de Habsburg. Lor li se adăuga amiralul ungur Horthy, care cochetase și el cu instituția monarhică, în cei 24 de ani cât fusese regent al Ungariei. Fostul suveran al României se distingea prin pasiunea pentru muzică, autorul reportajului numindu-l „disk jockey-ul comunității de regi exilați”. Căsătorit civil din iulie 1947 cu Elena Lupescu, Carol primise, în octombrie același an, după trei ani de așteptare la Rio de Janeiro, permisiunea autorităților portugheze să se stabilească la Estoril. La „Mar y Sol”, în vara lui 1949, a avut loc cununia religioasă a cuplului, într-o dublă ceremonie, în cursul căreia s-a căsătorit și Ernest Urdăreanu, controversata mână dreaptă a regelui, cu Monique Urdăreanu, cea care avea să moștenească