Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Între religie şi obicei: Ce e bine şi ce nu e bine să facem în Săptămâna Mare

Publicat in Romania TV, miercuri 1 mai 2013 ·

Câteva zile, cele mai importante din Postul Paştelui, ne despart de  cea mai mare sărbătoare din Calendarul Ortodox, cea a Învierii Domnului. În această săptămănă cu adevărat specială, credinţa şi obiceiurile creştinilor se întâlnesc. Câteva sfaturi duhovniceşti ne pot ajuta să o respectăm aşa cum se cuvine.

Săptămâna Mare este săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos. Este numită şi Săptămâna Pătimirilor de către unii preoţi, în care creştinul „mimează”, după canoanele bisericeşti, suferinţele îndurate de Hristos. Acestea constau în îngrădiri, cum este postul Paştelui, cel mai sever din an, ce presupune abţinerea de la hrana de origine animală, dar şi de la fapte, gânduri şi vorbe rele. Creştinul se spovedeşte, se căieşte, purificându-se pentru a întâmpina Învierea Domnului şi a primi Sfânta Împărtăşanie. Este o săptămână mistică, de introspecţie, de pregătire duhovnicească deosebită a creştinilor pentru Înviere.

Slujbele specifice Săptămânii Mari sunt Deniile, adevărate roade de pocăinţă pentru creştini. Aceste rânduieli bisericeşti sunt însă şi prilej de manifestare, în paralel, a unor obiceiuri locale mai mult sau mai puţin legate de credinţa adevărată. Nu sunt sacrilegii, dar se îndepărtează de duhul ortodoxiei, neavând valoare religioasă, după cum spun preoţii. Sunt simple obiceiuri perpetuate ca tradiţii locale. Iată câteva dintre cele mai răspândite şi acceptate de Biserica Ortodoxă.

Înnodarea şnurului la Denia celor 12 Evanghelii

În Joia Mare se săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii. În timpul acestei slujbe, unele femei fac 12 noduri pe sfoară sau aţă, unul după fiecare Evanghelie, punându-şi dorinţe. În unele locuri, nodul respectiv se desface după ce dorinţa a fost îndeplinită, iar în altele, se desface la vreme de încercare, rostindu-se o rugăciune pentru rezolvarea problemei respective. Fetele nemăritate mai ob

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum o ora
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum o ora
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Președintele AEP a transmis biroului electoral să nu suspende centralizarea voturilor. Ce conține DOCUMENTUL transmis de Toni Greblă

Gandul acum 48 minute
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a transmis tuturor birourilor electorale o solicitare pentru evitarea suspendării procedurilor de centralizare a proceselor verbale din secțiile de votare. Solicitarea vine, după ce

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Trafic feroviar blocat în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un copac lovit de fulger a căzut pe calea ferată

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, luni seară, în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un copac lovit de fulger a căzut pe calea ferată. Un tren este oprit temporar. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că un copac lov

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum o ora
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 4 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum o ora
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 4 ore
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Vremea

București
acum

32°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

18°/24°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°