Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reprezentantul României la Eurovision, Cezar Ouatu, și-a lansat astăzi oficial videoclipul piesei “It’s my life”

Publicat in News Timisoara, miercuri 1 mai 2013 ·

Ziua de 1 Mai a avut o încărcătură simbolică specială și pentru reprezentantul României la competiția muzicală Eurovision, Cezar Ouatu, care a anunțat deja de ceva vreme, încă din timpul turneului de promovare a piesei câștigătoare, că videoclipul acesteia va fi lansat chiar în prima zi de mai.

Așa se face că azi casa producătoare a făcut public videoclipul piesei compuse de Cristian Faur și interpretate de Cezar Ouatu.

“Este un videoclip care vrea să prezinte viziunea omului liber, a omului plin de adrenalină.“,

se precizează în materialul de prezentare care însoțește materialul video.

Cezar Ouatu a mărturisit că înscrierea sa la Eurovision i-a oferit un capital de imagine pe care îl resimte în fiecare zi în sensul cel mai pozitiv şi de care nu a beneficiat cu niciun chip în calitatea sa de cântăreţ de operă.

Cezar, reprezentantul României la Eurovision, va evolua ultimul, în cea de a doua semifinală a concursului Eurovision, care se va desfășura în 16 mai.

Prima semifinală va avea loc pe 14 mai, iar marea finală va fi pe 18 mai, la Malmo, în Suedia.

În perioada premergătoare finalei Eurovision de la noi din țară, Cezar Ouatu a beneficiat mereu de susținerea și aprecierile laudative ale sopranei românce cu o prestigioasă carieră internațională Angela Gheorghiu, care l-a invitat, de altfel, să susțină un concert în care să evolueze împreună cu ea și cu tenorul italian Andrea Bocelli, dat fiind faptul că vocea lui Cezar Florin Ouatu are un timbru și particularități destul de puțin întâlnite, acesta fiind contratenor.

Prestația muzicală a lui Cezar Ouatu nu s-a bucurat însă doar de susținere în țară, mai ales după ce acesta a câștigat, în mod destul de controversat, finala Eurovision de la noi.

Au existat și contestatari vehemenți ai acestuia, printre care extrem de vocal s-a dovedit a fi jurnalistul Cristian Tudor Pope

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 31 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°