Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, Totul în această viaţă este sub semnul schimbării şi al trecerii. Azi nu mai suntem cei de ieri şi mâine vom fi din nou alţii. Un an se sfârşeşte şi fără să ne dăm seama, un altul ne bate la uşă. Sensul instabilităţii şi al fragilităţii stăpâneşte fiinţa umană şi lumea în care trăim. “Cine ne va mântui dintru aceasta?” pare să strige întreaga Creaţie. Chiar şi Biserica, cu toate că străpunge prin puterea Mântuitorului voalul acestei lumi pentru a se ancora în veşnicie, trăieşte în propria-i fiinţă aceeaşi frământare, într-o formă sau alta. De exemplu noi, credincioşi ai anului 2013 după Cristos, am avut ocazia să trăim evenimente şi schimbări istorice. Unul dintre ele, renunţarea Papei Benedict al XVI-lea la Scaunul Petrin ne-a luat pe toţi prin surprindere. O avalanşă de întrebări, de posibile cauze, de supoziţii a cuprins întreaga lume. Prin toată furtuna mediatică, reuşeam de-abia să întrezărim un om, împovărat și alb de ani şi de slujire, care liber de măririle deşarte ale acestei lumi, depunea Puterea Cheilor în mâinile Celui de la care a primit-o. În momentul în care Prinţi ai Bisericii din toate colţurile lumii şi-au îndreptat, unii dintre ei paşii, sau alţii, așa cum am făcut-o şi eu, inimile în rugăciune, înspre Cetatea Eternă, timpul parcă s-a oprit în loc. Și din rugăciunile atâtor suflete, cu îndurarea Domnului, a răsărit, din capăt de lume, un Papă care şi-a început misiunea plecând capul în faţa credincioşilor, parcă pentru a se înveşmânta cu rugăciunea, încrederea şi speranţa lor. În general schimbările, “trecerile”, ne sperie. Suntem atât de obişnuiţi cu ceea ce cunoaştem deja, încât ne este frică de noutăţi. Câţi nu s-au cutremurat când Papa Benedict şi-a anunţat retragerea, întrebându-se cum va fi Biserica de acum încolo? Câţi nu au aşteptat cu înfrigurare să cunoască numele noului Papă, încercând să-şi imagineze u