Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Replica HALUCINANTĂ a lui Djohar Ţarnaev când a fost RECUNOSCUT de prieteni drept autorul atentatelor din Boston

Publicat in Antena 3, joi 2 mai 2013 ·

Cei trei tineri arestaţi miercuri, în dosarul dublului atentat de la maratonul din Boston, au încercat să distrugă probe care îl incriminau pe prietenul lor de origine cecenă, Djohar Ţarnaev, susţin procurorii federali, citaţi de foxnews.com.

Anchetatorii susţin că Azamat Tazhaiakov, Dias Kadirbaiev şi Robel Phillipos au luat din dormitorul lui Djohar, aflat în campusul Universităţii Massachusetts din Dartmouth un laptop, câteva artificii goale şi un borcan de vaselină, la câteva ore după ce imagini cu presupuşii autori ai atacului au început să circule pe Internet şi la televiziuni.

Internauţii i-au "descoperit" pe presupuşii AUTORI ai atentatelor din Boston. IMAGINI ULUITOARE circulă pe reţelele de socializare

Potrivit FBI, cei trei tineri l-au recunoscut rapid pe Djohar din fotografiile respective.

Când Kadirbaiev i-a trimis prietenului său un SMS cu textul „semeni cu suspectul pe care îl arată la televizor”, Ţarnaev i-a răspuns: „LOL” şi l-a chemat în cameră să ia tot ce îşi doreşte.

„Kadirbaiev a ştiu atunci când a văzut cutiile goale de artificii că Ţarnaev a fost implicat în atentatele de la maraton”, notează anchetatorii FBI.

Anchetatorii care investighează dublul atentat de la maratonul din Boston au anunţat, miercuri, că au arestat încă trei persoane suspecte în acest dosar. Potrivit presei americane, ar fi vorba despre trei studenţi care i-ar fi ajutat pe fraţii Ţarnaev să fugă.

Citeşte mai multe despre: autorul atentatelor din Boston atentat boston atac bomba boston bomba maraton boston bomba boston explozie bomba boston Djohar Ţarnaev Dzhokhar Tsarnaev atac Boston suspect atac boston

Cei trei tineri arestaţi miercuri, în dosarul dublului atentat de la maratonul din Boston, au încercat să distrugă probe care îl incriminau pe prietenul lo

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 14 minute
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat

News.ro acum 29 minute
Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Pornhub, Stripchat şi XVideos trebuie să prezinte informaţiil

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum 58 minute
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°