Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mare premiu, în mâinile unei creştine

Publicat in Ceahlaul, vineri 3 mai 2013 ·

Vestea ca a castigat marele premiu la concursul organizat de ziarul nostru a facut-o pe Maria Petrescu, (64 ani) din Piatra Neamt, sa exclame: “Asta-i mana cereasca! Dumnezeu sa va binecuvinteze!”. Aflată în verva pregătirilor pentru Paşti, doamna Petrescu s-a scuzat că nu poate fi o gazdă primitoare, fiind preocupată cu frământatul cozonacilor. Dar ne-a mulţumit din suflet pentru că i-am făcut întreaga familie fericită. “Am două fete şi două nepoţele. Fiica mea care s-a stabilit la Bucureşti are doi copii, de 11 şi 2 ani. Cealaltă locuieşte cu noi. Cu toţii suntem foarte fericiţi că ziarul pe care-l cumpărăm şi citim zilnic ne-a adus atâta bucurie în Săptămâna Mare. O mie cinci sute de lei sunt bani mulţi, mai ales pentru doi pensionari ca noi, care-şi dau mare parte din bani pe medicamente… Ceahlăul nu ne lipseşte niciodată din casă. Nu ne-am abonat pentru că soţul meu are această plăcere, să meargă la chioşc în fiecare dimineaţă. Iar până urcă în casă deja ştie titlurile, îmi spune ce l-a impresionat din toate informaţiile publicate. Pe noi ne interesează foarte mult ştirile din domeniul cultural, dar vrem să fim la zi şi cu ceea ce se întâmplă în judeţ. Iar la dumneavoastră în ziar găsim informaţii diversificate, care ne ajută să înţelegem în ce mediu trăim”, ne-a spus Maria Petrescu, frământând aluatul pentru cozonaci. Fiecare dintre câştigătorii concursului organizat de ziarul Ceahlaul care au intrat ieri în posesia şi-a exprimat aprecierea pentru ziarul nostru şi speră ca şi pe mai departe să fie corect informaţi despre ceea ce se întâmplă în urbea noastră. În continuare, astăzi (și, eventual, după Paști) așteptăm la redacție pe ceilalți câștigători din lista de 45 (vezi pag 2) care nu și-au ridicat premiile. Vestea ca a castigat marele premiu la concursul organizat de ziarul nostru a facut-o pe Maria Petrescu, (64 ani) din Piatra Neamt, sa exclame: “Asta-i ma

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 36 minute
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

FOTO Un tânăr de 19 ani a murit după un accident între o mașină și un tren

Botosani News acum 39 minute
O coliziune a avut loc între un tren și un autoturism, luni seară, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza orașului Liteni. Mașina a fost prinsă sub locomotivă și o singură persoană în interior, a rămas încarcerată. Au intervenit pompierii

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum 2 ore
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum o ora
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Nicolae Ciucă îi felicită pe tricolori: Suntem mândri de voi şi mândri să fim români

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă i-a felicitat pe tricolori, luni seara, pentru victoria obţinută împotriva Ucrainei la Campionatul European de Fotbal, care are loc în Germania. „Felicitări, băieţi! Ne-aţi umplut inimile de bucurie! Suntem mândr

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°