Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare, cu Volanul pe stânga

Publicat in Gazeta de Maramures, joi 2 mai 2013 ·

Săptămâna trecută a fost inaugurată fabrica de volane, o investiţie importantă, mai ales prin semnalul oferit investitorilor. În Baia Mare se fac şi afaceri din domeniul productiv. Fără metalurgie şi minerit, oraşul de pe Săsar are nevoie ca de aer de investiţii în industrie, cele care aduc plus valoare şi care duc la dezvoltare.

TRW Automotive Holdings Corp a organizat deschiderea oficială a unui punct de lucru în nordul ţării. Activitatea principală este producţia de îmbrăcare a volanelor în piele şi are momentan un număr de aproximativ de 300 de angajaţi. La eveniment au participat oficiali ai TRW în România şi ai companiei mamă, primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, prefectul, Anton Rohian, fostul viceprimar, Dumitru Matei, şefi de instituţii.

Ovidiu Ambruş, directorul general al companiei TRW România a declarat că: „Am deschis acest punct de lucru pentru a îndeplini cerinţele crescute în principal pentru Audi-grupul VW din zona premium a portofoliului nostru de clienţi. În această zonă avem o forţă de muncă excelentă, cu abilităţile necesare şi sunt încrezător că împreună vom îndeplini standardele înalte de calitate ale clienţilor noştri. Baia Mare este o locaţie optimă din punct de vedere al infrastructurii şi al reţelei de transport, astfel vom consolida poziţia TRW ca fiind unul dintre cei mai mari angajatori pe piaţa românească din industria de auto. În România, lucrăm cu 14 mari producători de autoturisme, inclusiv VW, Fiat şi Ford. Vom continua să ne dezvoltăm în conformitate cu cerinţele clienţilor”.

A fost prezent şi dr. Karsten Evers, product line director Global Steering Wheel Systems. Acesta a spus că încă nu cunoaşte limba română, dar va urma să se perfecţioneze, mai ales că afacerile firmei merg pe un trend ascendent. Acesta a spus că: „Subsidiara Baia Mare se potriveşte perfect cu dru

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 19 minute
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 2 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

USR: BEC a decis, vineri seara, că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

News.ro acum o ora
Vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majoritate, o hotărâre prin care permite tipărirea s

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Marius Tucă Show începe duminică, 9 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. România votează!

Gandul acum 35 minute
Invitații zilei sunt Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, Doru Bușcu, jurnalist, Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Ștefan Popescu, analist de politică externă, Victor Ponta, fost premier al României, prof. univ. dr. Dan Dungaciu,

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 3 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Jurnalistul Mircea Carp, vocea de la Europa Liberă, a murit! Presa românească mai pierde o personalitate

Cancan acum 2 ore
Durere fără margini în presa românească! Jurnalistul Mircea Carp s-a stins din viață la vârsta de 101 ani. Vocea de la Europa Liberă a murit în cursul zilei de vineri, 7 iunie 2024. Cu puțin timp înainte să împlinească 100 de ani, ziaristul a acorda

ONU: Riscul utilizării armelor atomice nu a fost niciodată atât de mare / Americanii schimbă tactica

Mediafax acum 2 ore
„Omenirea este pe muchie de cuţit: riscul ca o armă nucleară să fie folosită a atins niveluri nemaivăzute după Războiul Rece”. Aceasta este alarma trasă de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-un discurs video cu ocazia conferinţei anua

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum o ora
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Vremea

București
acum

31°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

29°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°