Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineaţă la limita judeţului Bistriţa-Năsăud cu Suceava. Aproximativ opt hectare de pădure au fost mistuite de flăcări, iar intervenţia în zonă se desfăşoară cu dificultate din cauza terenului accidentat, dar şi a vântului care suflă cu putere.
Chiar dacă pădurea este administrată de Ocolul Silvic Tihuţa Colibiţa din Bistriţa-Năsăud, de lichidarea incendiului se ocupă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în sprijinul căruia au venit militari şi pompieri voluntari de la Prundu Bârgăului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, plt. maj. Dan Moroşanu spune că a fost solicitată şi intervenţia unui elicopter SMURD pentru ca reprezentanţii ISU să poată vedea de la înălţime cu ce anume se confruntă.
"Dimineaţă, la ora 07.30, ISU "Bucovina" al judeţului Suceava a fost anunţat că în zona localităţilor Dornişoara şi Prundu Bârgăului a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată, care s-a extins rapid la nişte resturi de exploatare forestieră şi la pădure.
La ora 10.00, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de opt hectare de vegetaţie uscată şi coronamentul arborilor. ISU Suceava intervine în acest moment cu aproximativ 80 de subofiţeri pompieri, patru ofiţeri din cadrul grupei operative. Se intervine cu şase camioane de transport, aproximativ zece motopompe.
Din clipă în clipă trebuie să sosească un elicopter SMURD pentru a putea monitoriza zona din aer. Intervenţia este foarte dificilă, vântul este puternic, zona este izolată. E o distanţă mare de la drum, aproximativ cinci kilometri", spune plutonier major Dan Moroşanu, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Acesta mai spune că în sprijinul pompierilor suceveni au mai venit: 15 militari de la Divizionul Prundu Bârgăului, un echjipaj de pompieri de la Garda de Intervenţie Prundu Bârgăului, 60 de pompier