Un mecanic din Deva este proprietarul unei maşini pe care a cumpărat-o de la faimoasa gimnastă. Nadia primise vehiculul cadou în 1979, în urma unei vizite făcute în Mexic.
Loghin Lazăr (70 de ani) a cunoscut-o pe Nadia Comăneci în anii 1970, când gimnasta era doar o copilă, aflată la începutul unei cariere fulminante. Deveanul, geolog şi mecanic, a locuit într-o casă aflată în vecinătatea căminului în care erau cazate gimnastele lotului naţional şi a fost apropiat al antrenorilor Béla Károlyi şi Márta Károlyi, dar şi al gimnastelor care învăţau la şcoala unde soţia deveanului era învăţătoare.
În 1979, în urma unei vizite în Mexic, Nadia Comăneci a primit cadou, chiar din partea preşedintelui José Portillo y Pacheco, o maşinuţă electrică, pe care gimnasta o văzuse în parcul în care preşedintele ieşea la plimbare cu fiica lui.
Pentru a-i face pe plac, preşedintele i-a trimis Nadiei vehiculul, iar Loghin Lazăr a fost unul dintre devenii care au contribuit la asamblarea acestuia.
A cumpărat-o defectă
„Maşina a ajuns demontată la Deva, într-un colet transportat întâi cu avionul până în Bucureşti şi apoi cu trenul. După ce am pus-o în funcţiune, i-am spus Nadiei să aibă grijă să nu o încarce decât la 110 volţi, că altfel se arde instalaţia. Instalaţia electrică a cedat, iar după circa un an în care gimnasta mai circula cu ea, maşina a ajuns într-un garaj. După mai mult timp în care maşinuţa a fost uitată acolo, am aflat că Nadia voia să o vândă aşa, defectă. Am cumpărat-o cu 18.000 de lei. În anii 1980 era destul de mult, însă eu mă ataşasem de ea şi am reuşit să o repar“, povesteşte deveanul.
(foto: Nadia, alături de Liviu Oros)
Loghin Lazăr a parcurs peste 5.000 de kilometri cu maşinuţa electrică. A condus-o prin împrejurimile municipiului Deva şi spre zonele de agrement din judeţ şi a dat-o mai apoi n