Mai este timp, dacă nu aţi făcut-o până acum, să vă întâlniţi cu generaţia de artişti a anilor ’80, aflaţi, ca şi scriitorii din aceeaşi generaţ ie, într-un postmodernism „clasicizat” între timp, şi în plină evoluţie în prezent.
La început am vrut să epuizez subiectul în acest text, dar revăzând materia, dirijată excelent de criticul şi profesorul Adrian Guţă în expoziţia de la Victoria Art Center, într-un spaţiu care sufocă puţin efervescenţa bine temperată a artiştilor reuniţi sub genericul „Oraşul văzut de generaţia 80”, am fragmentat discursul din dorinţa expresă de a nu vitregi nici un nume prezent pe culoarele ce definesc traseul sosirii în contemporaneitate. Aşadar, afişul expoziţiei trimite explicit la o carte celebră a poeţilor postmodernişti din generaţia ’80, Aer cu diamante – vorbim de coperta patru, dacă nu ne înşeală memoria!- care înfăţişa o locomotivă cu abur pe care erau căţăraţi adolescenţii poeţi Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T. Coşovei et company, pletoşi şi în blugi, imitând generaţia Beat, care îşi epuizase atunci, ca o ironie, resursele. Aşadar, iată un tramvai strălucitor, probabil, în anii ’80, dar atât de învechit acum, pe frontispiciul căruia se lăfăie litera R, ca să ne fie limpede că suntem în România, iar pe geamul parbrizului icoane cu Fecioara Maria, ca să ştim că evenimentele experienţelor artistice din lăuntrul expoziţiei se întâmplă în prezent, sosind în staţia de la Victoria Art Center! Ne aşteptăm, deci, în urma acestui avertisment, că subiecţii vor ataca, prin grila postmodernistă, secvenţele urbane în care se desfăşoară biografia lor. Dar, dincolo de semnele de identificare ale generaţiei, care ţin de emotivitatea specifică şi de un anume rafinament al conceptualizării temelor, ca o dovadă precisă a clasicizării experienţei, cum am precizat la începutul acestui text, postările degajă angoase şi febrilităţi