Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi este ziua în care CERUL a plâns. Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce, pentru salvarea noastră

Publicat in Antena 3, vineri 3 mai 2013 ·

Astazi este Vinerea Mare, zi in care a fost rastignit si a murit Mantuitorul Iisus Hristos. Ziua este una aliturgica, pentru ca Liturghia reprezinta jertfa nesangeroasa a lui Hristos, in chipul painii si al vinului, iar cele doua jertfe nu se pot aduce in aceeasi zi.

In aceasta zi se praznuiesc sfintele, mântuitoarele si înfricosatoarele Patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuiparile, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita, si înainte de toate, crucea si moartea, pe care Ie-a primit de bunavoie pentru omenire.

Se mai face înca pomenire de marturisirea mântuitoare facuta pe cruce de tâlharul recunoscator, ce a fost rastignit împreuna cu El. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr in Palestina, aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana.

Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.

Vinerea Mare este ziua in care nu se savarseste niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf, retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Hidroelectrica: Udrea scapă definitiv. Faptele s-au prescris

Wall-Street.ro acum 55 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari pe care

CNSAS verifică documentul care acuză că Nicușor Dan ar fi colaborat cu Securitatea: Nu a fost eliberat de noi

Ziare.com acum 6 minute
CNSAS a transmis că nu a eliberat documentul care atestă că edilul Capitalei, Nicușor Dan, ar fi colaborat cu Securitatea și a dispus verificarea cu celeritate a raportului oferit presei de către PSD. << În contextul apariției în spațiul public a do

Cod roșu de furtună în zona montană a județului Bistrița-Năsăud. Zonele unde vântul va atinge și peste 90 de kilometri pe oră

Ziare.com acum 27 minute
ANM a emis, marţi, 4 iunie, o avertizare cod roşu de furtună, pentru localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit meteorologilor, marţi, în intervalul 14:30 - 15:15, este cod roşu în câteva localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Sunt vizate loc

Aeronave F-18 Hornet din Finlanda vor executa misiuni NATO de Poliţie Aeriană timp de două luni în România

Ziare.com acum o ora
Șapte aeronave F/A-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Finlandeze vor executa timp de două luni misiuni de politie aeriană, alături de Forțele Aeriene Române și Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în spațiul aerian al României. Șapte aeronave F-18

Sirianul care a aruncat un cocktail Molotov în Ambasada Israelului, adus la Parchet. Colegul de apartament, deja audiat

Adevarul acum 30 minute
Audierile în cazul incidentul de securitate de la Ambasada Israelului din București continuă și marți. Bărbatul sirian care a aruncat un cocktail Molotov în ușa reprezentanței va ajunge marți la Parchet.

Ivan: Din motive obiective, nu se vor organiza secţii în unele state şi oraşe din străinătate

Mediafax acum o ora
Din motive obiective, nu se vor organiza secţii de votare în unele state şi oraşe din străinătate, anunţă reprezentantul MAE Iulian Ivan. El dă ca exemple Afganistan, Mali, Odesa şi Coreea de Nord.

Mihai Enache (AUR): Gabriela Firea locuieşte fictiv în Bucureşti! Am depus plângere la poliţie

Mediafax acum 15 minute
Ca să poată candida la funcţia de primar general, Gabriela Firea şi-a declarat domiciliul la o adresă din Bucureşti în care, în realitate, nu locuieşte, spune candidatul AUR la PMB, Mihai Enache. El a depus plângere la poliţie şi cere începerea urmă

Avertisment ANM: Cod galben de averse pentru 12 județe

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse torenţiale şi vijelii pentru 12 judeţe situate în partea de nord-est a ţării, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei de marţi, începând cu ora 12:00. Potri

Percheziții DNA la polițiști locali din sectorul 1 suspectați că primeau mită până la 14.000 de euro de la patroni de cluburi sau terase

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA fac percheziții, marți, într-un dosar în care sunt vizați angajați ai Poliției Locale Sector 1 suspectați că începând cu anul 2003 au primit mită de la patroni de localuri sau terase, pentru a nu-i sancționa. Anunțul inițial privind d

Crima de la Padina Procurorul General al României sesizează Inspecția Judiciară! Doi judecători din Ploiești, acuzați de exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă

Ziua Constanta acum o ora
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Alex Florența, a sesizat în cursul zilei de astăzi, 4 iunie 2024, Inspecția Judiciară privind comiterea de către doi judecători din cadrul Curții de Apel Ploiești - S

Vremea

București
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/26°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

28°
mar.

19°/28°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/30°