Filip Florian s-a născut pe 16 mai 1968, în Bucureşti. Primul său roman, „Degete mici” (2005), a fost recompensat cu premiul pentru debut al României literare, premiul de excelenţă pentru debut în literatură al Uniunii Naţionale a Patronatului Român şi premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun debut în proză. În 2006, împreună cu fratele său, Matei Florian, a publicat romanul „Băiuţeii”. Ambele titluri au ajuns în prezent la a patra ediţie. „Zilele regelui” (2008), al treilea roman al lui Filip Florian, a fost distins cu premiul Manuscriptum acordat de Muzeul Naţional al Literaturii Române şi a fost desemnat cartea anului 2008 la Colocviul romanului românesc contemporan. Ultimul său roman, „Toate bufniţele”, a fost unul dintre bestsellerurile Târgului Gaudeamus de la sfârşitul anului trecut, prezintă două poveşti care se împletesc într-una singură: povestea copilului Luci şi povestea lui Emil, care are în spate o istorie de familie alambicată şi tristă. Filip Florian a acordat acest interviu coelgei noastre de la Mediafax.
- Spuneaţi într-un interviu că nu începeţi să scrieţi o carte până nu vă îndrăgostiţi de tema ei. Când v-aţi îndrăgostit de povestea din „Toate bufniţele”?
- E un pic diferit. Nu e o reţetă a îndrăgostirii. Aşa cum e şi în viaţă, cam aşa este şi cu temele literare, cu cărţile. Adică, la „Degete mici” a fost într-un fel, la „Zilele regelui” în alt fel. Pe parcursul scrierii la „Degete mici” şi la „Zilele regelui”, ideile mi-au venit şi din start am ştiut că vor fi carte, cu „Toate bufniţele” a fost diferit. Am terminat „Zilele regelui”, o carte care m-a stors, sincer, mă simţeam aşa, ca o legumă deshidratată. Aş fi fost incapabil să mă apuc de ceva nou în lunile alea bune după ce am terminat cartea. Evident că mă tot gândeam, dar nu într-un fel de „Aoleu, ce o să fac?”. Laşi mintea liberă ca... mai degrabă un receptor.