Şase buzoieni implicaţi vineri în altercaţia dintre două clanuri, pe terasa unui bar din cartierul Dorobanţi, au fost reţinuţi de poliţie pentru 24 de ore. Printre ei se află şi administratorul localului, asupra căruia anchetatorii aruncă o mare parte din vină. Mai précis, el ar fi ”comandat” pedepsirea romilor după ce a aflat că aceştia îi înjuraseră o angajată.
În ziua de 3 mai, în jurul orei 12.30, Centrul Operaţional al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a fost sesizat prin „112” cu privire la faptul că pe strada Dorobanţi din municipiul Buzău s-a produs un scandal între mai multe persoane.
Imediat după primirea sesizării, la faţa locului a intervenit o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, la scurt timp sosind în zonă şi un alt echipaj de poliţie, precum şi un echipaj de jandarmi.
Cercetările au fost preluate de echipa operativă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Buzău şi Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Buzău.
Din primele verificări, a rezultat că în dimineaţa zilei de 3 mai, în jurul orei 10.00, un buzoian de 34 de ani, împreună cu tatăl său, în vârstă de 57 de ani şi alte patru rude au venit la terasa unui bar de pe strada Dorobanţi şi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au adresat cuvinte jignitoare barmaniţei şi administratorului localului, care nu era prezent, însă a aflat de la angajata sa cele întâmplate.
Administratorul a venit la bar însoţit de mai mulţi buzoieni, cu vârste între 27 şi 33 de ani, iar între aceştia şi celălalt grup de persoane a izbucnit o altercaţie.
Incidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane din primul grup şi a altor două din cel de-al doilea, unul dintre răniţi, în vârstă de 34 de ani, rămânând internat.
În urma a