Noaptea Învierii transformă întunericul în lumină, mormântul în Cer şi moartea în viaţă veşnică. Hristos-Paştele Cel Sfânt ne sfinţeşte pe toţi şi ne transformă, haric, din păcătoşi în fiii lui Dumnezeu. Dar omul contemporan preţuieşte mai mult „tinereţea fără bătrâneţe“ decât „viaţa fără de moarte“.
Noapte pascală de Duminică. Întuneric şi tăcere. Într-o grădină, lângă Ierusalim, un mormânt rece, în care a fost pus un Răstignit. Deodată, ţâşneşte din el o lumină puternică, piatra care acoperea mormântul se prăbuşeşte, iar Viaţa lumii întregi, neputând fi ţinută sub mormânt, iese din el ca din pântecele Iadului, zdrobind puterea morţii şi ucigând vicleşugul păcatului.
An de an, în această noapte fără de întuneric, Mireasa lui Hristos ne cheamă la fiecare Sfânt Altar, ca la Mormântul Învierii, spre a primi Lumina lui Hristos, care luminează pe tot omul din această lume: Veniţi de primiţi Lumina!
Observaţi, vă rog, iubiţi fraţi cititori, dubla mişcare ce apare în invitaţia Bisericii: venirea şi primirea. Adică Întâlnirea. Primim, dacă venim. Devenim sfinţi dacă primim a urma lui Hristos. Căci El vine la cel ce Îl primeşte. Şi primeşte pe oricine vine la El.
Cercetătorii au arătat că lumina reprezintă, în esenţă, unirea dintre două caracteristici: undă (energie) şi particulă (substanţă). Nimic mai potrivit pentru a simboliza unirea umanităţii cu divinitatea, în Hristos Cel Înviat. Dar marea minune a Luminii pascale este simbolizarea sfinţirii firii umane, în şi prin Hristos, posibilitate a transformării noastre din păcătoşi în sfinţi, fii lui Dumnezeu şi dumnezei, după har.
Prin urmare, să primim Lumina ca pe Însuşi Hristos. Când ţinem făclia în mâini, să înţelegem că Dumnezeu a poposit în palmele noastre. Când ne uităm la ea, să-L vedem pe Hristos, al cărui chip suntem din fiecare dintre noi. Să transformăm această lumină văzută în