Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA. Rata sinuciderilor depăşeşte numărul deceselor din accidente rutiere, în generaţia "Baby-boom"

Publicat in Antena 3, sâmbătă 4 mai 2013 ·

Rata sinuciderilor a crescut în Statele Unite în ultimii ani printre americanii de vârsta a doua, a arătat joi un raport elaborat de autorităţile federale, un fenomen care coincide cu o perioadă marcată de cea mai gravă recesiune de după cea din anii '30, relatează AFP, conform Mediafax.

Numărul sinuciderilor în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 35 şi 64 de ani, care corespunde în mare parte generaţiei Baby-boom, a crescut cu 28% în ultimul deceniu, depăşind în 2010 numărul deceselor rezultate din accidente rutiere (38.364 de morţi, în comparaţie cu 33.687), potrivit statisticilor Centrului federal de control şi prevenire a bolilor (CDC).

Rata anuală a sinuciderilor în această categorie de vârstă a trecut de la 13,7 cazuri la fiecare 100.000 de persoane în 1999 la 17,6 la 100.000 în 2010, cu valori ridicate îndeosebi în rândul albilor ne-hispanici (+40%) şi amerindienilor, sau populaţiei locale din Alaska (+65%).

Pe categorii de vârstă, cea mai mare creştere a ratei sinuciderilor a fost constatată pe segmentul 50-54 de ani (+48%), şi 55-59 de ani (+49%).

Numărul sinuciderilor a crescut mai ales pentru femeile cu vârste cuprinse între 35 şi 64 de ani, pe perioada ultimilor zece ani (+32%), decât pentru bărbaţi (+27%).

Statisticile mai arată o foarte mare creştere a sinuciderilor prin spânzurare (+81%), prin otrăvire (+24%) şi prin arme de foc (+14%), arată CDC.

Rata sinuciderilor în rândul tinerilor (10-34 de ani) şi persoanelor în vârstă (peste 65 de ani), rămâne aproape neschimbată în această perioadă.

Majoritatea cercetărilor şi eforturilor de prevenire s-au concentrat, din punct de vedere istoric, asupra tinerilor şi a persoanelor în vârstă, dar acest raport arată că persoanele cu vârste medii ar trebui să primească cea mai multă atenţie, subliniază autori

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, lăudată de aliați după decizia de a dona Ucrainei un sistem Patriot. SUA anunță sistarea livrărilor

Wall-Street.ro acum 8 ore
mbasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un aliat foarte im

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

CE de nataţie: David Popovici, în finală la 200 m liber cu cel mai bun timp al semifinalelor

News.ro acum 11 ore
David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Sportivul dinamovist antrenat de Adrian Rădulescu a încheiat semifinalele cu timpul 1:46.15. El a concurat în a

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 10 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 9 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

România nu va prelungi licența de CONCESIUNE pentru Roșia Montană Gold Corporation

Gandul acum 7 ore
Pe 20 iunie 2024, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a anunțat că a decis să nu prelungească valabilitatea licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană. Cererea societății Roșia Montană

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 10 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

Scriitorul Ion Vianu a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 12 ore
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 7 ore
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Vremea

București
acum

21°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

19°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°