Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit la volan după ce a fugit de la locul accidentului

Publicat in Opinia Buzau, sâmbătă 4 mai 2013 ·

La scurt timp după ce a tamponat un autoturism, a intrat în plin într-un stâlp de pe strada pe care locuia

Un localnic de 61 de ani din localitatea Zilişteanca a sfârşit într-un mod stupid, strivit în caroseria propriei maşini, după ce a intrat într-un stâlp, la doar câteva minute după ce provocase un alt accident. Omul preferase să fugă de la locul primului eveniment rutier provocat şi, cel mai probabil, se pierduse cu firea şi nu s-a mai putut concentra asupra volanului, pierzând controlul direcţiei şi intrând cu toată viteza în stâlpul care se afla la doar câteva sute de metri de casa în care locuia.

Tragedia s-a petrecut la orele amiazei, iar unul dintre primii martori ajunşi la locul accidentului este chiar şoferul pe care bărbatul decedat îl tamponase cu câteva minute înainte şi care încercase fără succes să îl oprească. Conform spuselor acestuia, maşina pe care o conducea bărbatul de 61 de ani staţionase pe partea stângă a unei străzi aflate în apropiere, iar la un moment dat acesta a dat cu spatele, cu intenţia de a întoarce. Nu a zărit cealaltă maşină care se apropia pe şosea şi a tamponat-o uşor în timpul manevrei de întoarcere, oprind apoi pentru câteva clipe în mijlocul drumului. Celălalt şofer mai povesteşte că a coborât pentru a vedea care sunt pagubele, însă bărbatul de 61 de ani nu a procedat la fel, rămânând la volan. Şoferul pe care îl tamponase a avut un scurt dialog cu el, cerându-i să tragă pe dreapta, însă acesta a refuzat, demarând în trombă şi plecând de la locul accidentului. Martorul respectiv susţine că l-a simţit mirosind a alcool şi aceasta ar putea fi o explicaţie pentru comportamentul bărbatului care avea să-şi găsească sfârşitul după doar câteva minute.

Acesta a plecat de la locul accidentului, cel mai probabil cu intenţia de a ajunge acasă, la scurt timp virând pe strada pe care locuia. Aici s-a petrecut traged

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 58 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 27 minute
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 43 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Un autobuz din Oradea a luat foc în mers / Nicio persoană nu a fost rănită

G4Media acum 42 minute
Un autobuz din Oradea a luat foc în mers, joi dimineață. Nicio persoană nu a fost rănită, a anunțat ISU. „În dimineața zilei de joi, 27 iunie a.c., în jurul orei 07.50, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea au stins un incendiu izbuc

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Vrei să te angajezi la stat? Poliţia Română scoate la concurs 1.053 posturi. Vezi pe ce posturi se angajează

Ziarul Financiar acum o ora
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, conform unui comunicat pub

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°