Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un “Paşte Sportiv” la Timişoara: Alergarea pentru sănătate va avea loc în Parcul Botanic

Publicat in Adevarul, duminică 5 mai 2013 ·

În prima zi de Paşti, amatorii de sport din Timişoara se vor întâlni la jogging, în Parcul Botanic. Alergarea va începe de la ora 18.00

La iniţiativa campionului de sporturi extreme Ştefan Cojocnean, în prima zi de Paşti, la Timişoara se va alerga. Sportivii amatori se vor întâlni de la ora 18.00, în Parcul Botanic, un loc devenit obişnuit pentru cei care fac mişcare, indiferent că plouă, ninge sau e vânt, ori sărbătoare.

“Hristos a Înviat! Paşte Fericit şi vă urez tuturor sănătate şi să aveţi parte de linişte sufletească şi în aceste zile. Dar vă şi invit azi după-amiază la Alergarea pentru sănătate, în Parcul Botanic! Să aveţi un Paste Sportiv! Încercăm să scoatem câţi mai mulţi timişoreni din case, să-i scoatem din starea de confort”, a declarat Ştefan Cojocnean, singurul român participant la Campionatele Mondiale ale Sportuilor Extreme.

Alergările pentru sănătate organizate de Cojocnean au început chiar în prima zi a anului 1013, când chiar dacă mulţi au chefuit de Revelion, dimineaţa s-au prezentat echipaţi pentru sport.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 54 minute
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 16 minute
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum o ora
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 2 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Un pensionar a cumpărat fără să vrea cărți cu „secrete militare” ale Chinei. Cum a fost posibil acest lucru

Ziare.com acum o ora
Un pensionar din China, pasionat de istorie militară, a achiziționat 4 cărți de la o stație de reciclare din cartier, pe care a dat numai 1 dolar. Cercetându-le, bărbatul a descoperit că, de fapt, cărțile conțineau documente militare confidențiale.

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 9 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 4 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

Leo Borlovan, primul câştigător din 2024 în Campionatul Naţional de Super Rally

Mediafax acum 14 ore
Un total de 24 de piloţi au fost selectaţi să concureze la prima cursă a campionatului fondat de Mihai Leu în 2017, la start înscriindu-se şi 7 echipe. De la Ferrari şi până la monoposturi, cei aproximativ 5.000 de spectatori pezenţi pe străzile din

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 3 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Vremea

București
acum

23°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°