Nici nu ştiu cât vă cunoaşteţi oraşul. De fapt nu ştiu dacă vă interesează să-l cunoaşteţi, deoarce pentru a cunoaşte o urbe trebuie să respiri odată cu ea. Pe urmă, trebuie să-i cunoşti străzile, dar aici nu e vorba de orice străzi, ci de acele străzi uitate, pierdute, rămase nemişcate în crucea timpului. Adormite sau îmbrâncite de trecerea vremii, scurte sau lipite de negurile unor veacuri demult apuse, pierdutele străzi ale Bistriţei respiră lung un modernism agasant pentru multe dintre ele. Sunt multe aceste străzi pierdute ale Bistriţei, dar noi vă vom plimba pe câteva dintre ele, ele, pierdutele străzi ale oraşului.... -AA+A
Pierdutele străzi din vechiul burg http://www.bistrita-nasaud.freshnet.ro... E lipită de ceea ce înainte se chema cazarma oraşului. Aici fiecare pietricică ţi-ar putea spune o poveste cu şi despre militari, despre lumea plantoanelor, a gărzii, a instrucţiei şi înviorării de dimineaţă fix la 5.30. O stradă ce se alinia în fiecare dimineaţă alături de raportul regimentului. E strada „Ostaşului”, o arteră care a trăit toate dramele, succesele sau momentele de fericire ale milioanelor de soldaţi care s-au perindat aici, servind, spun unii, patria, o patrie care nu e întodeauna recunoscătoare. Poate că e o prostie, dar cred că strada aceasta nu s-a schimbat deloc, aşa cum nu se schimbă unii oameni. E o stradă fără de capăt, pentru că aici nu există linie de sosire, doar santinelele şi gardurile de beton şi cu un rând de sârmă ghimpată. Doar un singur rând, pe urmă, pe urmă, o iei la stânga, după care intri pe o altă stradă, una scurtă de tot şi care te scoate la „Punte”, iar peste rîu urcă, deja, drumul spre valea Ghinzii.
O stradă, un om.
Mergem mai departe şi după ce ne lăsăm agresaţi de curentul ce se zbate pe malul Bistriţei ardelene, facem cunoştiinţă cu o altă stradă care toarce niscaiva amintiri. Nu sunt ele fo
