În prima zi de Paşte, temperaturile scad uşor în regiunile estice, în timp ce în celelate regiuni valorile termice vor fi la fel ca cele de sâmbătă. Vom avea, aşadar, parte tot de o vreme mai caldă decât în mod normal. De luni, vremea se va încălzi din nou.
Duminică, în sudul şi în sud-estul ţării, precum şi în Carpaţii Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată îndeosebi după-amiază şi seara, când vor fi înnorări temporare şi local averse şi descărcări electrice. În celelalte zone, vremea e mai frumoasă, cu cerul variabil şi doar izolat sunt condiţii să plouă slab în zonele de munte. Vântul sufla mai alert în timpul ploilor, în rest nu trece de moderat.
În Capitală, duminică cerul va fi variabil, dar după-amiază norii se vor înmulţi şi sunt posibile averse însoţite de descărcări electrice. Vântul nu va sufla peste pragul moderat, iar amiaza vine cu vreme mai caldă decât in mod normal, meteorologii anunţând în jur de 27 grade.
LUNI
A doua zi de Paşte rămâne mai caldă decât în mod normal în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor estice, unde maximele vor fi mai apropiate de valorile normale. Sunt aşteptate maxime cuprinse în general între 20 grade în sudul şi în nordul litoralului şi 29 grade în Banat.
Instabilitatea atmosferica se manifestă în vest şi în sud-vest, precum şi în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, unde norii se înmulţesc temporar, mai ales în a doua parte a zilei, pe arii restrânse, când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul suflă mai alert în sudul Banatului şi în zona montană aferentă şi bineînţeles în timpul ploilor.
În Bucureşti vremea rămâne mai caldă decât în mod normal, cu maxime în jur de 26 grade. Ca aspect însă, în a doua zi de Paşti vreme va fi frumoasă, cu cerul variabil şi vânt care nu suflă agitat.