Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O victorie de 30 de locuri

Publicat in Ziarul de Vrancea, luni 6 mai 2013 ·

Caştigand turneul challenger de la Tunis, Adrian Ungur a revenit între primii 100 de tenismeni ai Romaniei * plouă cu surprize în turneul feminin de la Madrid

Jucătorul de tenis Adrian Ungur a reuşit prima sa victorie din circuitul ATP, caştigand turneul challenger de la Tunis,dotat cu premii în valoare totală de 125.000 de dolari. În sferturi, Ungur, aflat pe locul 130 ATP, a reuşit să treacă de Radu Albot (Republica Moldova, 246 ATP) cu 7-5, 7-6, iar în semifin ale l-a învins, după două ore şi patru minute, pe francezul Florent Serra (143) cu 2-6, 6-1, 7-5. Adrian a jucat finala cu Diego Schwartzman, pe care l-a învins cu 4-6, 6-0, 6-2.

* În puternicul turneu WTA de la Madrid (4.033.254 euro), Sorana Cîrstea a avut noroc în primul tur, beneficiind de abandonul japonezei Ayomi Morita, în primul sfert, la scorul de 3-0 pentru jucătoarea din Romania. Sorana Cîrstea a jucat, ieri, cu favorita nr. 7, Sara Errani, care a învins-o pe poloneza Urszula Radwanska. În primul tur, Romania a mai avut două jucătoare. Una este Alexandra Dulgheru, care a trecut de sita calificărilor, caştigand în ultimul tur în faţa spaniolei Sara Sorribes (admisă cu wild card, ca şi Alexandra) cu 6-2, 1-6, 6-2. În schimb, în primul tur, romanca a dat de favorita a doua, Maria Şarapova (Rusia) căreia i-a rezistat 96 de minute, dar a pierdut cu 5-7, 2-6. Cealaltă, Simona Halep, a fost eliminatyă cu 2-6, 6-4, 4-6 de spaniola Lourdes Dominguez, ambele jucătoare fiind admise cu wild-card pe tabloul principal. În primele zile n-au lipsit surprizele la Madrid, cea mai mare fiind eliminarea în primul tur a chinezoaicei Li Na, 3-6, 2-6 cu Madison Keyes (SUA). De asemenea, italianca Francesca Schiavone a fost învinsă cu 2-6, 5-7 de spaniola Maria Teresa Torro, iar compatrioata Francescăi, Roberta Vinci a pierdut cu 1-6, 6-1, 2-6 în faţa Varvarei Lepchenko (SUA), în timp ce Chanelle Scheepers (Af

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 44 minute
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 3 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 3 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum o ora
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°