Ieri s-a terminat unul dintre cele mai interesante evenimente muzicale din țară, "Şuncuiuş Festival 2013". Considerat festival de muzică electronică, pe scenă au urcat și trupe de muzică rock din România și Ungaria, cel mai așteptat invitat fiind DJ-ul maghiar Sterbinszky, numărul unu în Ungaria.
Câteva mii de bihoreni au ales să își petreacă Paștele într-un mod inedit, să cânte şi să se distreze cinci nopți și șase zile, în natură, într-o atmosferă electrizantă. S-a întâmplat lângă Peştera Ungurul Mare, la "Şuncuiuş Festival 2013", în cadrul uneui eveniment care a început pe 1 mai şi s-a încheiat ieri, 6 mai. În prima zi de festival au fost peste 700 de bihoreni, clujeni, arădeni și sălăjeni, numărul lor crescând în funcție de invitații de pe scenă, dar depășind, pe perioada celor 6 zile, trei mii, cât estimaseră organizatorii. Alături de DJ-ul maghiar Sterbinszky, numărul unu în Ungaria și un nume sinonim cu evenimente de muzică electronică de succes în toată Europa, s-au mai numărat Horace Dan D, Just D'Light, DJ Snow şi MC Agent. Din Oradea, au urcat pe scenă Lucian Boescu, Elix, Coxxo, Matula, Andrew Bee, Norby Wilde, Caveman, Shorty, Axel precum și trei trupe talentate: Blue Strings (Oradea), Basic Faces (Salonta) şi Crosshair (Oradea). Distracția a fost asezonată cu concursuri, mâncare bună și multă bere.
07.05.2013, 22:30
Ieri s-a terminat unul dintre cele mai interesante evenimente muzicale din țară, "Şuncuiuş Festival 2013". Considerat festival de muzică electronică, pe scenă au urcat și trupe de muzică rock din România și Ungaria, cel mai așteptat invitat fiind DJ-ul maghiar Sterbinszky, numărul unu în Ungaria.
Câteva mii de bihoreni au ales să își petreacă Paștele într-un mod inedit, să cânte şi să se distreze cinci nopți și șase zile, în natură, într-o atmosferă electrizantă. S-a întâmplat lângă Peştera Ungurul Mare, la "Şuncuiuş