În anii care au urmat primului război mondial, până în 1930, parcul auto al judeţului Hunedoara avea puţin peste 400 de autoturisme, autobuze şi camioane, însă în ciuda numărului mic al maşinilor tragediile rutiere au devenit un motiv de îngrijorare pentru comunitate.
La mijlocul anilor 1920, mărcile Ford, Citroen şi Chevrolet puteau fi văzute pe şoselele Hunedoarei, iar „minunile” motorizate îi atrăgeau tot mai mult pe hunedoreni, care asaltau şcolile de şoferi nou înfiinţate în Deva şi Petroşani.
Atmosfera acelor vremuri de pe şoselele judeţului Hunedoara e relatată de publicistul Marian Boboc, în volumele sale din ciclul „Prăvălia cu istorii”, pe baza mărturiilor din presa locală interbelică.
Accidentele rutiere grave erau tratate cu interes de ziare, mai ales că de cele mai multe ori printre victimele lor erau persoane cu funcţii importante, singurele care îşi permiteau luxul de a deţine maşini. Defecţiunile autoturismelor au fost una din cauzele primelor accidente rutiere grave: „Automobilul D-lui Toderaş din Petroşani, mergând cu viteză nebună spre Pui, în dreptul staţiei Băniţa, din cauza vitezei şi a frânelor defecte s-a izbit de un stâlp, prăbuşindu-se în şanţ. Şoferul Toderaş Bela s-a ales cu ambele picioare fracturate, iar ceilalţi pasageri cu contuziuni destul de grave”, relatează Marian Boboc în volumul său „Prăvălia cu istorii”.
Probleme tehnice
Textul e preluat dintr-un ziar local din 1928. Aceeaşi publicaţie prezenta accidentul în care a fost implicat un judecător din Petroşani: „D-l judecător T. Făurescu a suferit un accident care putea să-i fie fatal. Oprindu-se în vârful unei pante, motorul autobuzului cu care mergea, acesta s-a răsturnat asupra unei prăpăstii. Mai grav a fost rănit d. dr. Bruno Halmos, apoi d-nii: grefier Goga, Dr. E. Molnar. D-l Făurescu a scăpat cu leziuni mai uşoare şi cu o mână
