Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Micul, salvat de regulile UE, alături de burger şi chorizo

Publicat in Romania Libera, marți 7 mai 2013 ·

Scandalul iscat în jurul interzicerii micilor a captat atenţia presei internaţionale. Astfel, cotidienele austriece au amintit că tradiţionalul aliment, nelipsit din grătarele românilor, riscă să dispară de pe piaţă începând cu luna iunie, din cauza unui regulament european.

„Piaţa micilor se ridică la aproape 50 de milioane de euro. Conform producătorilor, reţeta originală din 1902 prevedea că micii vor conţine trei grame de bicarbonat de sodiu la un kilogram de carne. Practic, fără bicarbonatul de sodiu, gustul micilor s-ar pierde”, notează Agenţia Austriacă de Presă (APA).

Din Ungaria, portalul de ştiri index.hu titrează: „România apără eroic micii la Bruxelles”. „Micii sunt cârnăciori asemănători cevapcici, dar mult mai gustoşi tocmai datorită conţinutului ridicat de bicarbonat de sodiu. (...) Dacă micii vor fi interzişi, România va fi cuprinsă de proteste nemaiîntâlnite”, consideră jurnaliştii de la index.hu.

Mititeii româneşti conţin E500

Tocmai pentru a evita aceste “proteste nemaiîntâlnite”, Guvernul Ponta a transmis Comisiei Europene o solicitare formulată de Asociaţia Română a Cărnii pentru ca reţeta mititeilor să fie inclusă pe lista reţetelor tradiţionale, alături de burger şi de cârnatul spaniol chorizo, în categoria produselor care nu se supun regulilor alimentare generale. Astfel, folosirea bicarbonatului de sodiu ar putea fi permisă doar în cazul mititeilor, deşi acest aditiv, cunoscut şi ca E500, nu este şi nu a fost niciodată autorizat pentru a fi utilizat în preparatele de carne.

Primele semnale arată totuşi că, la Bruxelles, Comisia Europeană este gata să facă o concesie pentru românii pasionaţi de picnic. Includerea bicarbonatului în reţetă pare a fi acceptabilă, dar trebuie urmate o serie de proceduri, a transmis Frederic Vincent, purtător de cuvânt al comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum o ora
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 2 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 5 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 4 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 4 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

Donald Trump a împlinit 78 de ani. Rivalul său Joe Biden i-a transmis un mesaj cu subînțeles: ”Vârsta este doar un număr"

Ziare.com acum o ora
Donald Trump împlineşte vineri, 14 iunie, 78 de ani. Aniversarea sa le reamintește alegătorilor că cei doi reprezentanţi ai principalelor partide care candidează în acest an la preşedinţia SUA sunt cei mai în vârstă candidaţi care au încercat vreoda

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°
mar.

18°/31°