Brazilianul Eric de Oliveira (28 de ani), de la Gaz Metan Mediaş, a vrut să mai uite de supărarea pricinuită de eliminarea de două etape după cartonaşul roşu încasat în partida din deplasare împotriva Universităţii Cluj (3-4). Brazilianul Eric de Oliveira (28 de ani), de la Gaz Metan Mediaş, a vrut să mai uite de supărarea pricinuită de eliminarea de două etape după cartonaşul roşu încasat în partida din deplasare împotriva Universităţii Cluj (3-4).
El a participat în prima zi de Paşti la tradiţionalul joc de “ţuru”. Legenda spune că medieşenii care s-au repatriat din America au inventat acest joc cu peste 150 de ani în urmă, în care două echipe de bărbaţi, unii la bătaie, alţii la primire, luptă pentru a sta cât mai mult la primire.
Eric a reuşit o lovitură foare bună, spre admiraţia celor câteva sute de spectatori şi a celor două echipe, care i-au propus chiar să-l coopteze în lot! Acesta a replicat, solicitând ca mingea să fie lovită cu piciorul.
Jocul, a cărui lovitură de începere a fost dată de primarul Teodor Neamţu şi de viceprimarul George Petrescu, s-a încheiat cu un pahar de vin şi cu ciocnirea de ouă roşii.
Jucătorul “cariocas” este căsătorit de doi ani cu handbalista Cosmina Dancu, cu care are un băiat de un an şi 10 luni, pe care îl cheamă Deric.
Foto: Rondul de Sibiu