Experţii spun că s-ar putea studia comportamentul dictatorilor lumii pe baza preferinţelor lor culinare, deoarece dacă s-ar face o “radiografie” a stomacului lor, şi ne-am lua după ce şi cât “suporta”, acest lucru ar putea reflecta un psihic oarecum instabil.

Preferinţele lui Lenin erau puţine, dar bune. Cel care spunea poporului "Nu munciţi, nu mâncaţi" avea gusturi burgheze: clătite cu caviar scăldate în votcă. Stalin prefera şi el caviarul, iar peşte nu mânca niciodată fără să aibă rachiu cu piper alături.

Pâine fără limite

Bomboanele de ciocolată îi plăceau la nebunie lui Stalin şi le savura în propria sală de proiecţie, când urmărea vreunul dintre filmele preferate, de obicei american şi cu multe picioare dezgolite. Lui Mussolini îi plăcea foarte mult pâinea. Avea întotdeauna la el o bucată, chiar şi în timpul furtunoaselor sale discursuri pro-naziste. Ca soldat, a fost văzut terminându-şi, fără să i se clintească un muşchi al feţei, porţia zilnică din gamelă, după ce a scos un nevinovat şoricel gătit din greşeală. Dar, într- un restaurant, strâmba din nas dacă friptura nu era bine rumenită sau dacă paharul nu era bine spălat şi nu strălucea.

Hitler era cumpătat: nu fuma, nu bea, evita cafeaua şi chiar ceaiul tare, înlocuindu-le cu infuzii. Acorda o mare importanţă regimului vegetarian, la care nu renunţa decât în momentele de solicitare maximă. Câteodată mânca friptură şi şampanie în compania balerinelor, febleţea lui.

Ouăle, preferatele lui Ceauşescu

Ceauşescu îşi lua în deplasări mâncare de la Bucureşti şi numai dacă îl măcina vreo poftă, din senin, era trimisă o echipă formată din bucătar - pentru verificarea calităţii produsului, medic -pentru eventuale analize ale produsului şi securist- pentru intervenţia în cazul unor incidente. Nu mânca mult, dar era foarte pretenţios, fiindu-i frică să nu se intoxice.

Pâinea "to