Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj INSCOP: Peste 40% dintre români nu susţin introducerea regiunilor în Constituţie

Publicat in Romania TV, miercuri 8 mai 2013 ·

Circa 40% dintre români nu sunt de acord cu introducerea regiunilor ca unitate administrativ-teritorială în Constituţie, relevă cel mai recent sondaj „Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România", realizat de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul".

Potrivit INSCOP, într-un top al temelor care privesc revizuirea Constituţiei, românii sunt mult mai interesaţi de problemele economice şi de cele sociale decât de cele politico-administrative. Astfel, majoritatea respondenţilor, 60,9%, consideră că, în Constituţia României, ar trebui modificate sau adăugate prevederi privind economia. De asemenea, un număr mare de cetăţeni sunt interesaţi de protejarea mai bună a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor (57,5%), de prevederile privind mediul înconjurător şi sănătatea publică (56,8%) şi de prevederile privind problemele sociale (56,6%).

Deşi agenda publică este dominată de subiecte politice, sondajul INSCOP relevă că temele aflate în dezbatere publică în contextul revizuirii Constituţiei nu sunt o prioritate în opţiunile populaţiei. De exemplu, 32% din respondenţi susţin introducerea votului obligatoriu, iar 46,8% susţin reducerea mandatului prezidenţial la 4 ani.

37% din români ar păstra atribuţiile preşedintelui 51% din respondenţi susţin modificarea atribuţiilor şi raporturilor dintre Preşedinte, Guvern şi Parlament. Potrivit INSCOP, doleanţa românilor nu vizează însă şi modificarea rolului Parlamentului şi a atribuţiilor şefului statului. Astfel, 40,4% din români consideră că rolul Parlamentului ar trebui să rămână acelaşi cu cel din prezent, iar 37% din români consideră că atribuţiile preşedintelui ar trebui să rămână neschimbate. Sondajul relevă că procentul românilor care doresc sporirea atribuţiilor şefului statului este 22,5%, iar al celor care doresc diminuarea atribuţiilor prezidenţiale este 22,2%.

Află când ar urma să

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 26 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 31 minute
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum 44 minute
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum 27 minute
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Volodimir Zelenski ne-a întins o capcană!

Ziua News acum 38 minute
A lansat o provocare care ne poate duce direct la o conflagrație mondială. Și nicidecum la un armistițiu sau la un tratat de pace între Federația Rusă și Ucraina garantat de marile puteri. Liderul de la Kiev încearcă să miște lumea în sensul dorit d

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum 58 minute
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°