În romanul „1984”, George Orwell a identificat dubla gândire drept una din trăsăturile definitorii ale mentalităţii totalitare. Era vorba de absorbirea de către individ a minciunii dominante, de transformarea omului într-un instrument al perpetuării unei logici strâmbe în care adevărul şi falsul nu mai puteau fi distinse. Scria Orwell: „Dubla gândire înseamnă capacitatea de a avea simultan două convingeri contradictorii şi de a le accepta pe amândouă. … Să rosteşti minciuni deliberate crezând cu sinceritate în ele, să uiţi orice fapt ce se poate dovedi neconvenabil. … Să ştii şi să nu ştii, să fii conştient de o completă veridicitate în clipa când spui minciuni cu grijă ticluite, să ai simultan două opinii care se anulează reciproc, ştiind că ele sunt contradictorii şi să crezi în amândouă”. Dubla gândire este de fapt abolirea subiectului autonom, a individului capabil de discernamant moral. Dubla gândire perverteste spiritul, ritualizează şi clişeizează realitatea.
Unul dintre doctoranzii mei a scris o teza remarcabilă despre persistenta dublei gândiri în spaţiul post-sovietic, indeosebi in Rusia si Ucraina. Fostele elite s-au convertit la regulile potemkiniadei pseudo-democratice, dar raman fidele dedublarii comuniste. Citind dizertaţia nu m-am putut împiedica să fac comparaţii cu situaţia psihologică, politică şi morală din România. Evident, cadrul democratic este de alta natura, insitutiile statului de drept nu sunt doar vorbe desarte. Ciu toate probelemele sale, democratia din Romania este una functionala, cata vreme in Rusia si Ucraina avem de-a face mai degraba cu ceea ce politologii Steven Levitisky si Lucan Way au identificat drept regimuri competitiv-autoritare.
In planul mentalului colectiv, insa, ne intalnim cu supravieţuirea duplicităţii, a fariseismului în comportamentele publice, cu dispreţul pentru ceea ce înseamnă norme şi proceduri.