Un numar de 900 de salariati de la Oltchim vor fi concediati incepand de saptamana viitoare, dintre care 600 de la Ramnicu Valcea si 300 de la Divizia Petrochimica Bradu, de langa Pitesti, relateaza Mediafax.
Potrivit administratorului judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, aflat, miercuri, in vizita la Ramnicu Valcea, se vor intocmi listele complete cu personalul care va fi concediat, acesta urmand sa beneficieze de salarii compensatorii.
"Vor fi disponibilizate, probabil, 900 de persoane, limita pe care am stabilit-o este 1.050 de persoane, calculata in functie de suma minima necesara ca reducere a costurilor cu salariile, care este un milion de euro pe luna. Cei care pleaca vor primi plati compensatorii, conform Contractului Colectiv de Munca, dar in principal vor primi acel venit minim de completare care a fost votat in 30 aprilie si care este pus concret azi (n.r. - miercuri) printr-o hotarare de guvern", a declarat Gheorghe Piperea.
Piperea a mai precizat ca cel tarziu in lunile septembrie - octombrie Oltchim va fi privatizat si ar fi bine ca societatea sa fie cumparata impreuna cu platforma de la Pitesti, dar, inainte de acest proces, se va imparti in doua societati, urmand ca prima unitate sa preia datoriile combinatului si cea de-a doua sa inceapa activitatea de la "zero".
"Se va decupa activul functional care inseamna cele doua platforme ce vor trece la noul Oltchim fara ipoteca, fara nicio legatura cu datoriile, cu exceptia pretului partilor sociale. In maximum o luna vom avea toate lucrurile clarificate, atat noul Oltchim, care va fi constituit in aceasta perioada, cat si investitorul strategic selectat pentru procedura de pre-privatizare. Dar privatizarea nu va avea loc decat dupa ce vom avea un plan de reorganizare care, oricat ne-am grabi noi, va fi gata in septembrie - octombrie. Atunci va fi efectiva priva