Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul de Dumbrava Roşie acuză: “Sunt interese mari cu posturile de medici”

Publicat in Ceahlaul, joi 9 mai 2013 ·

* “Cum te apuci să faci ceva, se găsesc o sută să-ţi bage beţe în roate, asta-i politica din ţara asta”, a declarat Ioan Grădinaru Povestea firmei din Piatra Neamţ care a amenajat un cabinet medical la Girov şi apoi s-a trezit că postul a “sărit” din schemă s-a repetat, până la nivel de detaliu, la Dumbrava Roşie. Şi acolo Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ a declarat că există un post disponibil şi că, la populaţia comunei, cei trei medici care funcţionează deja nu prea reuşesc să facă faţă. “Dispensarul este dat în folosinţă anul trecut, acum am terminat trotuarul, în spate am făcut parcare pentru ambulanţă, deci există toate condiţiile”, a declarat primarul Ioan Grădinaru. “Avem în jur de 7900 de oameni în comună, Casa de Asigurări a declarat un post liber, iar firma respectivă a concesionat spaţiul şi a făcut un cabinet dotat cu tot ce trebuie. Pe urmă am auzit că au apărut discuţii că oamenii s-au înscris la medici din oraş şi că de fapt nu ar mai fi nevoie de încă un doctor. Sunt interese mari, dar nu pentru sănătatea oamenilor, ca să nu înţeleagă nimeni greşit. Cum te apuci să faci ceva, se găsesc o sută să-ţi bage beţe în roate, asta-i politica din ţara asta. Dacă au scos postul pe site, ar fi trebuit s-o lase pe d-na doctor să vină şi să-şi facă treaba, să-şi formeze clientela, poate oamenii renunţau să se mai ducă la medicii din oraş. Nu reuşea, pleca! Dar nu, că aşa-i la noi: cum a apărut postul a început şi foiala. Acum mai urmează să se trezească cineva să spună să d-na doctor nu corespundea… normelor europene”. După ce, la finalul anului trecut, firma a amenajat cabinetul de la Căciuleşti Girov şi apoi a avut surpriza să constate că nu poate încheia contract cu CAS Neamţ pe motiv de “dispariţie” subită a postului, patroana s-a orientat spre Dumbrava Roşie în baza unei situaţii normate de Comisia pentru Medicină Primară, conform căreia, la data de 18 ma

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 40 minute
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum o ora
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 3 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 5 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 2 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Elena Lasconi îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale: „Voi câştiga”

Adevarul acum o ora
Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a anunţat, miercuri, că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primărița municipiului Câmpulung Muscel crede că dacă va fi votată să ajungă în turul al doilea al alegerilor din t

Cod portocaliu de averse, vijelie şi grindină în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că în vestul ţării urmează o perioadă cu averse, vijelie şi grindină. ANM a emis cod portocaliu.

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°