O binecunoscută gravură franceză din 1848 – anul în care cetăţenii francezi au primit dreptul universal la vot – simbolizează dilemele naşterii democraţiei europene. Gravura în cauză reprezintă un muncitor cu o puşcă într-o mînă şi cu un vot în cealaltă. Mesajul este clar: votăm contra duşmanilor ţării, îi împuşcăm pe duşmanii de clasă.

Menirea alegerilor a fost integrarea socială şi reconstrucţia naţională. Muncitorii erau astfel incluşi, prin dreptul de decizie, în participarea la putere. Omul cu puşca şi cu votul simbolizează venirea unei epoci democratice în Franţa, pentru că redă, deopotrivă, atît imaginea francezului, cît şi a muncitorului, reprezentant al naţiunii şi al poziţiei sociale, model preluat de lupta de clasă. E de la sine înţeles că cel care va sta lîngă el pe baricade va fi asemenea lui, tot un muncitor francez, care îl va identifica, fără umbră de îndoială, pe „duşman“.

Puşca nu este, însă, doar un simbol al apărării drepturilor constituţionale, ci şi dovada că noul tip de cetăţean cu drepturi este pregătit să-şi apere şi ţara, dar şi interesele de clasă, ştiind că puterea votului său este garantată şi de focul de armă pe care îl poate trage. Votul devine, aşadar, o armă adiţională, căci alegerile au fost, pînă la urmă, o formă civilizată de război civil. N-au fost simple mecanisme de a schimba guverne, ci instrumente de a remodela lumea.

În zilele noastre, omniprezentele smartphone-uri poate că nu sînt arme de foc, dar au propria resursă de a „imortaliza“. Pot să documenteze abuzuri de putere şi să le facă publice. Pot conecta oameni de pretutindeni, dîndu-le, astfel, puterea. Pot răspîndi adevărul. Căci am fi naivi să credem că, doar printr-o pură coincidenţă, recentul val de proteste care a prins toată lumea s-a suprapus exact peste momentul răspîndirii globale a smartphone-urilor.

Fotografii nevinovate – postate pe r