Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta a plecat la "revoluţie rutieră": Sunt dispus să fiu luat de guler şi dat afară

Publicat in Cotidianul, miercuri 8 mai 2013 ·

Foto: cotidianul.ro

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la o dezbatere privind Constituţia, că este dispus să fie luat de guler şi "dat afară din biroul de premier" pentru ideea de a se facilita printr-o prevedere constituţională confiscarea maşinilor provenite din infracţiuni.

"Cred că trebuie să avem acele modernizări, upgradări, ale abordării unor drepturi fundamentale, cum e dreptul de proprietate. Da, eu de exemplu susţin, poate o să fiţi uimiţi, că ideea sechestrării şi confiscării bunurilor provenite din infracţiuni este ceva necesar. Am văzut ieri câtă agitaţie a provocat o simplă afirmaţie a mea că am putea introduce, după o modificare constituţională, ca sancţiuni confiscarea unor bunuri (maşini - nr.) folosite la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni", a spus Ponta.

El a precizat că "toţi apostolii proprietăţii" s-ar fi simţit lezaţi că vrea să confişte maşina cuiva care merge cu 250 de kilomentri pe oră printr-un sat din România.

"Eu cred că ar fi bine, şi sunt dispus să-mi iau toate... să fiu luat de guler şi dat afară din biroul de prim-ministru atât timp cât cred că e un lucru bun", a mai afirmat premierul.

Afirmaţiile lui Victor Ponta vin după cele de, marţi, când s-a declarat brusc "îngrijorat" de numărul ridicat de accidente rutiere şi de victime înregistrat în perioada Paştelui, deşi numărul acestora e mai mic ca în 2012.

Ponta a declarat că nu i s-ar părea excesiv ca în anumite situaţii să fie confiscate maşinile şi motocicletele, ca sancţiune pentru abateri rutiere grave.

Ponta a spus că acest lucru ar fi posibil dacă actuala Constituţie ar fi modificată, urmând să conţină o prevedere în acest sens.

"În România nu se poate decât dacă va fi de acord preşedintele Comisiei Constituţionale să modificăm la Constituţie acest lucru. Sunt ţări care confiscă maşina cu care s-a încălcat grav legea rut

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de urgență pe Otopeni. În aeronavă ar fi fost și un scandal între pasageri. SRI intervine la fața locului

Ziare.com acum o ora
O alertă cu bombă a fost anunțată în legătură cu un avion care a decolat de la Chișinău. Aparatul a aterizat de urgență pe aeroportul Otopeni, iar SRI verifica aeronava și bagajele pasagerilor, potrivit antena3.ro. Sursa citată scrie că ar fi avut l

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum 16 minute
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

Papa Francisc participă pentru prima dată la summit-ul G7

Ziua Constanta acum 43 minute
Papa Francisc a ajuns vineri în complexul din sudul Italiei unde are loc reuniunea la vârf a G7, grupul ţărilor democratice cu cele mai importante economii ale lumii, relatează AFP şi ANSA. Este pentru prima oară când un conducător al Bisericii Cato

Un tânăr a furat un lemur de la grădina zoologică din Călăraşi. Animalul a fost găsit într-o clădire abandonată

HotNews acum 28 minute
Un tânăr de 18 ani a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din Călăraşi. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tânărului suspecta

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 2 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 2 ore
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

Contestația depusă de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu în dosarul Revoluției, admisă de ÎCCJ. Ce reclamau cei doi

Ziare.com acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis vineri, 14 iunie, contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei. Parchetul ICCJ - Secția Parchetelor Militare ar

Vladimir Putin a spus care sunt condiţiile Rusiei de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va opri ostilităţile şi va intra în discuţii de pace dacă Ucraina va renunţa la ambiţiile sale de aderare la NATO De asemenea, liderul de la Kremlin vrea ca Ucraina să îşi retragă armata din pat

Ciolacu, despre prezidențiale: PSD va avea propriul candidat. Domnul Geoană nu e din afara partidului / Despre mutarea alegerilor: „Șmecheria se oprește la poarta Palatului Victoria”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a anunțat vineri, după o întâlnire cu liderii din teritoriu, că PSD va avea propriul candidat la prezidențiale. Întrebat despre susținerea lui Mircea Geoană la prezidențiale, liderul PSD a spus că va discuta cu aceasta, adăugând că „D

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 3 ore
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Vremea

București
acum

25°
vin.

18°/25°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

23°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°