Și în acest an Şcoala Gimnazială “Avram Iancu” din Alba Iulia organizează a Festivalului Naţional de Tradiţii şi Obiceiuri Populare “La Porţile Apusenilor”. Deja manifestarea se află la cea de a cincea ediție. În acest an evenimentul va avea loc vineri 9 mai de la ora 9:00.
Evenimentul se înscrie în cadrul activităţilor culturale cuprinse în calendarul Consiliului Judeţean Alba şi este realizat cu sprijinul financiar al acestei instituţii. De asemenea, festivalul face parte integrantă din Calendarul naţional al activităţilor educative pentru anul şcolar 2012-2013, aprobat de MEN.
La această ediţie sunt invitaţi să participe elevii claselor de meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena”, precum şi elevi de la Palatul Copiilor din Alba Iulia. Produsele tradiţionale lucrate manual de micii artizani de la clasele de pictură, ceramică, olărit, icoane pe sticlă, ţesături vor face obiectul unei expoziţii amenajate în curtea şcolii. De asemenea, va fi amenajată și o încăpere tradițională românească realizată cu sprijinul Muzeului etnografic din Cricău, dar și al Asociației Datini străbune Alba Iulia.
Fiind o manifestare de amploare, la această ediţie participă aproximativ 350 de reprezentanţi din mai multe zone etnofolclorice, dintre care amintim judeţele: Alba, Botoșani, Bihor, Cluj, Mureș, Sibiu, Maramureş, Harghita, Vaslui. Participanţii vor avea ocazia să îşi manifeste talentul, măestria artistică şi creativitatea în cadrul celor patru secţiuni ale festivalului : secţiunea de eseuri ,,Obiceiurile şi tradiţiile populare – zestrea spirituală a neamului românesc’’, secţiunea ,, Tradiţii şi obiceiuri oglindite în pictură’’, secţiunea ,,Icoane pe sticlă’’ şi secţiunea ,,Dansuri populare tradiţionale’’. Lucrările secţiunilor de pictură şi icoane pe sticlă vor începe la ora 1030, la Şcoala “Avram Iancu ”, iar spectacolul concurs de d