Bibliografia concursului impunea concurentului să cunoască în profunzime strategia culturală a instituţiei, obiectivele, misiunea şi proiectele culturale pe 2013. (cu siguranţă Doris NU a avut dificultăţi şi a învăţat pe de rost lucrarea de management prin care tatăl său s-a instalat pe funcţie).
De menţionat că directorul cu doctorat obţinut în Chişinău a format o castă în instituţie, sora domniei sale fiind şi ea angajată a Centrului şi totodată una din personajele-cheie ale instituţiei.
Doris Cosma, măritată Gîţa şi-a dat demisia de la AS-TV unde lucra ca şi reporter şi s-a prezentat la concurs în 30 aprilie, cu zece minute mai târziu decât ora examenului (vezi video). În acest răstimp comisia de concurs NU a îndrăznit să o descalifice şi a aşteptat-o cu răbdare pe fiica BOSS-ului, iar fără alt contra-candidat, Doris a trecut lejer de probele impuse: scris, oral şi coregrafie.
Postul a fost scos la concurs în urmă cu o lună, iar ţidula cu condiţiile de participare a fost pitită pe un panou amplasat departe de ochii curioşilor. Chiar dacă Doris a fost prezentată oficial colegilor, deocamdată NU s-au afişat rezultatele obţinute, nici membrii comisiei care au examinat-o.
Dorel Cosma este în plin conflict cu un angajat al instituţiei care a cam deranjat conducerea şi a fost destituit, în mod abuziv. Ioan Ursuţ susţine că s-a adresat procurorilor şi se va face dreptate în acest caz.
Până ce procurorii se vor pronunţa în cazul angajatului demis, Cosma îşi angajează un om de AUR, în persoana fiicei sale, care cu siguranţă va creşte calitatea actelor culturale şi va lupta ca o leoaică pentru instituţia condusă de tăticul său.
Cosmin Botezat
.
Bibliografia concursului impunea concurentului să cunoască în profunzime strateg