Conducerea Asociaţiei pentru Târgu Mureş a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că va organiza la Târgu Mureş, în perioada 28 august – 1 septembrie, prima ediţie a Festivalului ‘Vâltoarea Mureşeană – Zilele Culturii Maghiare’, în cadrul căreia se încearcă reînvierea unor tradiţii şi prezentarea acelor obiceiuri care încă se mai păstrează în regiune.
Directorul festivalului, Zoltan Soos, care este şi directorul Muzeului Judeţean Mureş, a declarat că e important să fie prezentate tradiţiile şi cultura municipiului Târgu Mureş. ‘Considerăm că e foarte bine să ne cunoaştem gândurile, să ne cunoaştem tradiţiile’, a spus Soos, care a precizat că prin ‘Vâltoarea’ (Forgatag, în limba maghiară) s-a urmărit folosirea unei denumiri tradiţionale, atât în limba maghiară, cât şi în limba română.
‘Ideea era să reînviem partea tradiţională. Aşteptăm târgoveţi din zona Deda, zona Gurghiului, pentru că Târgu Mureşul aduna târgoveţi din toate zonele Transilvaniei (…) Încercăm să arătăm ce a supravieţuit secolului XX în această regiune culturală’, a subliniat directorul Festivalului.
Portik Vilmos, organizatorul principal al manifestării, a susţinut că acest festival vine ca o completare la Zilele Târgumureşene, este inspirat din succesul Zilelor Culturale Maghiare care s-au desfăşurat în 2010, la Cluj Napoca şi va fi organizat de Asociaţia pentru Târgu Mureş în componenţa căreia intră UDMR, PPMT şi societatea civilă.
‘Am dori să fie câteva zile culturale, ca oamenii din Târgu Mureş – şi maghiarii, dar şi românii – să cunoască cultura din oraş. Avem ca scop prezentarea culturii maghiare in Târgu Mureş. Festivalul este menit să unească generaţiile şi să întărească sentimentul de patriotism local, are ca scop şi recrearea atmosferei de târg care a caracterizat localitatea secole de-a rândul’, a susţinut Portik.
La rândul său, Botond Gaspar, directorul de