Ponta şi-a învăluit atacul la adresa alinietului 8 al articolului 44 din Constituţie în diversiunea confiscării autovehiculelor celor care comit infracţiuni rutiere grave. “Cred că trebuie să avem acele modernizări, upgradări, ale abordării unor drepturi fundamentale, cum e dreptul de proprietate. Da, eu, de exemplu, susţin, poate o să fiţi uimiţi, că ideea sechestrării şi confiscării bunurilor provenite din infracţiuni este ceva necesar.Am văzut ieri câtă agitaţie a provocat o simplă afirmaţie a mea că am putea introduce, după o modificare constituţională, ca sancţiuni confiscarea unor bunuri folosite la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni“. El a precizat că toţi apostolii proprietăţii s-ar fi simţit lezaţi că vrea să confişte maşina cuiva care merge cu 250 de kilomentri pe oră printr-un sat din România.
Dar nu despre maşini este vorba aici, ci despre abrogarea textului amintit, care nu mai figurează în nici o altă Constituţie europeană, cu excepţia Republicii Moldova. Miza este enormă pentru că, în pofida existenţei unei directive a Comisiei Europene privind confiscarea extinsă, în pofida unor programe derulate în acelaşi domeniu împreună cu experţi din Statele Unite, nimic nu a putut fi mişcat în România în acest sens. Averile furate, rămân bine-mersi furate iar confiscările limitate. Cu toată disponibilitatea arătată de Ponta, nici la această revizuire a Constituţiei, chestiunea nu are şanse să fie rezolvată. Potrivit profesorului de Drept Ştefan Deaconu, prima decizie a Curţii Constituţionale de menţinere a acestei prevederi datează din 1996. CCR a revenit cu decizii similare în 2003, când Guvernul Adrian Năstase a încercat să o elimine, şi în 2011, atunci când preşedintele Traian Băsescu a încercat acelaşi lucru.
Potrivit lui Deaconu, situaţia poate fi deblocată dacă se admite că prezumţia dobândirii licite este doar o prezumţie şi, ca a
